20 de medici din R.Moldova au fost instruiți în domeniul medicinii de urgență în Turcia

20 de medici din cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au participat la trainingul organizat de Centrul de Instruire URLA International Emergency Disaster Training and Simulation Center din orașul Izmir, Turcia.

Astăzi, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și ambasadorul Turciei în Republica Moldova au înmânat diplomele de absolvire a Programului de schimb de experiență în domeniul medicinei de urgenț.

Programul de instruire a durat două săptămâni și a inclus mai multe module, printre care: suportul vital bazal, suportul vital avansat, imobilizarea pacientului, intubarea pacientului, suportul vital neonatal, dezobstrucția căilor aeriene la maturi și copii, iar o parte importantă din activitățile de instruire a fost dedicată medicinei calamităților, fiind efectuate simulări de catastrofe sau accidente în masă, cu implicarea cursanților în soluționarea problemelor identificate.

În cadrul evenimentului, ministrul Svetlana Cebotari a menționat că sistemul de sănătate din Turcia a înregistrat progrese pozitive în ultima perioadă, iar preluarea experienței în acest sens, va contribui la îmbunătățirea serviciilor medicale oferite populației.

„Grija pentru  sănătatea populaţiei și acordarea unor servicii medicale calitative  este principala noastră misiune şi succesul realizării acesteia depinde, în mare măsură, de capacitățile lucrătorilor medicali din sistem, or, realizările din sistemul de sănătate sunt rezultatul efortului nostru comun”, a menționat ministrul.

La rândul său, ambasadorul Hulusi Kilic a declarat că Republica Turcia este deschisă să susțină în continuare sistemul medical din Republica Moldova, să contribuie la perfecționarea cadrelor medicale, tratarea pacienților în țara sa și la modernizarea sistemului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.