Connect with us
"
"

Cultură

10 motive să nu stai acasă nici în acest weekend

Publicat

pe

PE SCURT

Pe lângă ziua de 8 martie, când unii se vor grăbi să cumpere flori și ciocolate de la tarabă, noi îți propunem să-ți faci timp liber pentru o serie de evenimente care, cu siguranță, îți vor colora acest sfârșit de săptămână.

De aceea, Moldova.org a selectat zece motive care să te scoată afară și să-ți facă zilele de odihnă speciale.

PE LUNG

1. Cărți la jumătate de preț

Vineri, 6 martie, nu uita să treci până la 23.30, pe la una dintre librăriile Cartier, ca să te bucuri de „Noaptea cărților deschise”. Acolo vei găsi cărți la jumătate de preț și mulți oameni interesanți care să te inspire.

2. Starea râului Nistru

Dacă te interesează în ce stare a ajuns râul Nistru și vrei să discuți cu experții în acest domeniu, vină la o dezbatere publică, care va avea loc vineri, la 17:30, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Națională.

3. Marșul Solidarității

Se apropie ziua de 8 martie, când oficialii obișnuiesc să se înarmeze cu flori pentru femei, iar femeile cu pancarte pentru marșul solidarității. Dar pentru aceasta, ești așteptat vineri, 6 martie, la ora 18:00, la Art Labyrinth, să vii să faci pancarte cu care să defilezi duminică la Marșul Solidarității. Marșul va începe la ora 13:00 având ca punct de pornire, așa cum ne-am obișnuit, scuarul magazinului Unic, iar punctul final va fi Parcul Dendrarium, unde va fi organizat un picnic (dacă timpul e frumos). Iar o încheiere frumoasă a celei de a șasea ediții a Festivalului Feministelor, ești așteptat la o petrecere, ora 19:00, la Artcor. „Vom începe cu muzică LIVE, ne vor cânta fetele de la „Lovets snov” (Chișinău) și „Roses for no one” (Comrat). Apoi, Dj-ițele Tsvetaeva și Ilona Sergheevna vor încinge atmosfera cu muzică aleasă”, susțin organizatorii evenimentelor. Intrarea la acest eveniment este gratuită și promite să ai parte de o seară nemaipomenit de frumoasă.

4. Proiecția filmului „Gunoi cu Noi”

Îți poți începe weekendul cu un film documentar despre gunoiul de sub picioarele noastre. Pe 7 martie, la ora 11:00, EcoVillage Moldova te invită la ecranizarea primului film despre problema deșeurilor din Moldova și, în special, despre satul Râșcova. Filmul „Gunoi cu Noi” ilustrează cum a reușit inițiatorul acestui proiect, Dmitrii Mikitenko, împreună cu un grup de voluntari, să mobilizeze localnicii ca să curețe satul de gunoiștile neautorizate, să doneze bani pentru proiectul instalării tomberoanelor separate pentru deșeuri și să le mențină entuziasmul oamenilor atunci când au început să sorteze gunoiul. Filmul va fi ecranizat în limba rusă, cu subtitrare în limba română.

5. Despre cupă, fără jenă

Dacă ai grijă de mediu și vrei să afli cum femeile îl pot proteja, atunci participă sâmbătă, la ora 11:00, la o discuție deschisă despre menstruație și cum o putem gestiona mai sănătos, eficient și prietenos cu mediul.

Știai că o femeie folosește aproximativ 11.500 de absorbante și tampoane de-a lungul vieții? Dar că, odată aruncate la gunoi, acestea au nevoie de circa 500 de ani pentru a se descompune? De aceea, organizatorii evenimentului și-au propus să-ți prezinte și povestească despre una dintre cele mai eficiente soluții în acest caz. „Vom descoperi împreună avantajele cupei menstruale, alternativa inteligentă la clasicele absorbante și tampoane. Veniți înarmate cu toate întrebările, curiozitățile și îndoielile, la care vor fi gata să vă răspundă Grjdeanu Sorina, susținătoare-veterană a cupei menstruale, și Ipati Cristina, doctor ginecolog la Spitalul Clinic Municipal nr. 1. Vă așteptăm cu ceai, cafea și gustoșenii, iar la final vom avea o tombolă în urma căreia 3 participante vor pleca acasă cu câte o cupă produsă în Germania! Intrarea la eveniment este liberă”, menționează organizatorii.

6. Marea curățenie din Trușeni

Ești din Trușeni sau vrei să ajuți la curățarea de deșeuri a localității din apropierea capitalei, atunci, sâmbătă, la ora 10:00, ești așteptat în fața magazinului Linella din centrul satului Trușeni. „Nu doar că v-om participa la o cauză nobilă, dar vom avea parte de zâmbete, glume bune și ne vom face datoria față de Terra. Bunici, părinți, nepoți, tineri, elevi sunt invitați să participe la campanie de salubrizare locală. Suntem prima generație care poate pune capăt sărăciei, suntem și ultima generație care poate încetini încălzirea globală înainte de a fi prea târziu”, susțin autorii inițiativei. Alătură-te campaniei „Hai Moldova” care este o inițiativă civică, care își propune să elibereze natura de deșeuri.

7. Redeschiderea sezonului EcoLocal

Piața EcoLocal anunță deschiderea sezonului din această primăvară. Astfel, în această sâmbătă, se vor redeschide larg porțile pentru toți vizitatorii. Al treilea an la rând, EcoLocal Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali își propune să aducă oamenilor din Moldova, produse alimentare de calitate, locale, artizanale sau certificate ecologic, primare sau procesate, băuturi, dulciuri, cosmetice naturale, evenimente de divertisment, ateliere meșteșugărești, acțiuni informative, campanii utile, dar cel mai important – comunicarea directă a consumatorului direct cu producătorul. Sloganul pieței EcoLocal este – Cultivăm Încredere! Și cu încredere pășim în noul sezon!

În același timp, cei care vor să cumpere miere și fructe în ciocolată, o pot face la târgul din fața Catedralei, începând cu ora 10:00 până la 18:00.

8. Festivalul Feminin de Karatedo

Ieși puțin din tipare și participă la Festivalul Feminin de Karatedo, care este dedicat doamnelor și domnișoarelor „luptătoare pe tatami și campioane în viață”. Organizat de Ziua Internațională a Femeii, evenimentul este o oportunitate frumoasă de a descoperi potențialul fetelor și femeilor prin intermediul artelor marțiale. Sloganul evenimentului este: „O femeie puternică este o femeie protejată”.

Festivalul Feminin de Karatedo este la cea de-a treia ediție în 2020 – un an simbolic pentru Karatedo, marcat prin debutul în programul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. În cadrul Festivalului va fi organizat un masterclass sub îndrumarea antrenorilor naționali pentru tinerele interesate în Karatedo. Activitatea este deschisă atât pentru tinerele care deja practică Karatedo, cât și pentru cele, care vor să descopere această artă marțială și sport olimpic. Participantele vor avea posibilitatea să descopere elementele de bază ale Karatedo-ului, în compania sportivelor, care au dus faima țării noastre la competiții de nivel european și mondial. Pentru participarea la Masterclass este necesară o înregistrare prealabilă online: https://forms.gle/qn9YybC9SRKmYbqy9. În timpul evenimentului vor fi organizate și alte activități precum pictura facială, origami, zona olimpică. Evenimentul va avea loc la USEFS (Andrei Doga 22), începând cu ora 10:00.

9. Brunch caritabil

După o săptămână încărcată, cât de frumos poate fi să ajuți persoanele care suferă de cancer mamar. Pentru aceasta, vino sâmbătă, 7 martie, la ora 10:00, la „Oliva Verde”, la primul brunch caritabil. „Pentru ele”. Taxa de participare este de 500 lei. „Sună la 069990222 și îți livrăm biletul de acces. Împreună putem ajuta un om!”, susțin reprezentanții Asociației „Ajută un Om”.

10. Cină romantică la Castelul Mimi

Încheie acest weekend cu o seară la castelul Mimi. „Vă invităm să puneți grijile deoparte, să fugiți de aglomerația urbană și să pătrundeți în atmosfera de poveste a Castelului Mimi. Noi vom avea grijă să vă pregătim muzică live, un meniu divers și sofisticat și evident, vin, din cel mai bun. Seara va fi completată de o expoziție unică, alături de Mândrele lui Mihai Ungureanu”, susțin reprezentanții Castelului. Seara romantică presupune multă mâncare delicioasă și vin bun, precum și clipe de neuitat alături de persoana dragă.

Cultură

Ai nevoie să vorbești cu cineva? Peste 140 de psihologi s-au gândit la tine și vor să te ajute gratuit

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Urmând exemplul bun al colegilor din România și din alte țări, psihologa Daniela Terzi-Barbăroșie a creat un grup pe Facebook pentru a facilita accesul la servicii de prim ajutor psihologic, oferite în mod voluntar de către profesioniștii din domeniul psihologiei. Aceștia au fost încurajați să-și ofere timpul și resursele întru susținerea membrilor societății care au nevoie acum de ajutorul psihologilor și psihoterapeuților.

Astfel, a fost creat un Registru al voluntarilor de prim ajutor psihologic, în care sunt deja înregistrați deocamdată 146 de specialiști. Membrii comunității care au nevoie de servicii de prim ajutor sunt încurajați să consulte unul dintre ei.

PE LUNG

Lista voluntarilor se actualizează și o puteți vedea mai jos. Psihologii pot fi contactați la telefon, email sau rețele de socializare, în funcție de preferințele și posibilitățile celui/celei care solicită ajutor.

De altfel, cei care au nevoie de ajutor pot să urmărească informațiile publicate în PSYCOVID – Moldova – Grup de prim ajutor psihologic voluntar.

Inițiatoarea proiectului, psihologa Daniela Terzi-Barbăroșie ne-a răspuns la câteva întrebări în privința ajutorului pe care cei 150 de psihologi sunt deschiși să-l asigure tuturor care-l vor solicita:

Care sunt cele mai frecvente probleme cu care se adresează lumea?

Este dificil să vă răspund la această întrebare deoarece nu reușim centralizăm toate datele după o zi de muncă, dar presupun că fiecare psiholog are așa o evidență zilnică a cazurilor asistate. Colegul nostru, Andrei Eșanu a elaborat un formular în baza căruia fiecare psiholog poate face notițe pentru a avea o radiografie a situației, dar din lipsa de timp, formularul nu este completat de toți psihologii. Presupun că vom putea face evaluări a situației, atunci când va trece ceva timp de la lansarea serviciului nostru.

Solicitările cel mai frecvente sunt pentru probleme de anxietate, stări de neliniște, atacuri de panică și stări depresive; îngrijorări cu privire la bunăstarea financiară a familie, griji pentru hrana și alte produse necesare copiilor și bătrânilor; incertitudini legate de locul de muncă. Totodată, există și alt grup de solicitări, care deși nu par urgențe, dar totuși sunt în opinia mea, și mă refer aici la situații de conflicte acute între parteneri sau părinți și copii. Izolarea și problemele asociate cu aceasta (probleme financiare, organizarea procesului de învățământ, lucrul de acasă etc.) din păcate pot produce dinamici extrem de disfuncționale și chiar periculoase pentru viața și siguranța unor persoane.

Totodată, în ultima săptămână s-au atestat numeroase apeluri de la persoane care au sau au avut în preajmă o persoană confirmată pozitiv la COVID-19. în cazul lor, dincolo de îngrijorările legate de o eventuală contagiune și îmbolnăvirea posibilă, se mai adaugă și multe probleme emoționale determinate de imposibilitatea de a îngriji persoana bolnavă, necunoașterea stării acesteia, lipsa legăturii cu aceasta, dacă se află în spital, etc.

De asemenea, a crescut numărul solicitărilor de la persoane care au avut/ au un deces în familie sau printre apropiați. Și în așa caz, la fel, persoanele atestă o stare gravă de neliniște privind propria stare de sănătate, dar în mod deosebit, un mare disconfort legat de ritualul de înmormântare, care dincolo de aspectele religioase, permit celor îndoliați să traverseze mai ușor perioada de doliu. În cazul persoanele decedate în urma infecției cu temutul COVID-19, acest lucru fiind interzis, rudele sunt bulversate și acceptarea morții unei persoane dragi decurge în așa condiții mult mai dramatic comparativ cu alte situații de deces.

Deși au trecut deja două săptămâni de la lansarea Grupului, unii psihologi ne-au anunțat că au fost contactați în jur de 4-6 persoane pe zi, în timp ce alții nu au avut defel solicitări în baza Registrului voluntarilor. Probabil este din cauza procesului destul de greoi. Sunt, totuși, peste 145 de psihologi voluntari înscriși și presupun că este derutant pentru un/o potențial/ă beneficiar/ă să utilizeze această listă, cu multe date (specializarea, limba vorbită, orele disponibile). Colega noastră Ana Niculaeș a inițiat lucrul la un site menit să faciliteze acest proces, sper să fie disponibil curând.

Preocuparea noastră cea mai mare la moment este să ajungă lista voluntarilor la câți mai mulți oameni, și în deosebi, la cei fără conexiune la Internet, la grupurile expuse mai mult riscurilor de vulnerabilitate în această perioadă, adică potențialele victime ale violenței în familie, bătrânii, persoanele care locuiesc singure, copiii lăsați fără supraveghere, persoanele predispuse la adicții și comportamente auto-distructive, imigranți, șomeri, etc. În acest scop, am apelat la mai multe rețele locale de ONG-uri, APL, și sperăm ca oamenii vor suna și vor căuta suport emoțional, deoarece doar pe cont propriu, o durere trece mai greu și deseori, cu sechele.

Cine sunt cei care se adresează pentru ajutor? Femei, bărbați, copii, poate?

Din datele de care dispunem la moment, majoritatea celor care au apelat au fost femei, între 30- 49 ani și 50-59 ani, vorbitoare de română, care au solicitat asistența unui psiholog preponderent la telefon și prin Messenger. Avem câțiva psihologi care lucrează și în limba rusă și chiar psihologi vorbitori de rusă, așa că limba vorbită nu poate fi un impediment, în cazul serviciului nostru voluntar. Copii și adolescenți printre solicitanți avem mai puțin, dar cred că acest lucru se explică prin faptul că și Centrele pentru copii și tineri, ONG-urile de copii, direcțiile de învățământ din municipalitate, dar și raionale, au dezvoltat rețele similare de suport și aș vrea să cred că ei se adresează acolo, și nu își reprimă suferința emoțională.

Nota redacției: Vă rugăm să ajutați la distribuția listei psihologilor, dacă puteți. #stațiacasă

Cât durează acest ajutor? bănuiesc că nu este un curs clasic de consiliere. sunt voluntari care curează o anumită persoană

Serviciul de prim ajutor psihologic, într-adevăr, nu este nici psihoterapie, și nici consiliere, ci are ca scop major restabilirea echilibrului emoțional al beneficiarului și a funcționalității sale adaptative. În unele cazuri, acest lucru se poate întâmpla dintr-o singură sesiune, iar unele persoane au nevoie de mai multe ședințe pentru a se reduce durata și intensitatea reacțiilor sale dezadaptative. Deși pare că toți avem aceleași probleme la moment (izolarea, griji pentru bunăstarea financiară, îngrijorări privind sănătatea, lipsa încrederii), fiecare ne trăim suferința în felul său și tot așa, în mod individualizat, are loc și oferirea serviciului de prim ajutor psihologic. Este la fel ca și în situațiile de urgență medicală.

Ședințele de prim ajutor psihologic se desfășoară online sau telefonic, cu sau fără video, deja depinde de cadrul preferat de cei doi implicați în proces. Potențialii beneficiari iau legătura (telefonic sau prin orice mijloc online) cu un/o psiholog/ă din lista disponibilă și în caz că psihologul respectiv este disponibil în acel moment, are loc sesiunea de oferire a primului ajutor.

Totuși, pentru că majoritatea psihologilor în această perioadă își continua activitatea profesională de bază, se poate întâmpla ca primul/ prima contactat/ă să nu fie disponibil/ă exact atunci când beneficiarul are nevoie, și în așa caz, fie se stabilește un alt interval de timp în care specialist-ul/-a poate lucra cu beneficiar-ul/-a, fie acesta este încurajat să contacteze pe altcineva din listă.

Citește mai departe

Cultură

Salut! Sunt Oana și o să-ți recomand săptămânal filme

Publicat

pe

De către

Mereu mi-a fost greu să mă prezint în mod serios în fața cuiva, dar cred că cea mai simplă introducere ar fi:

Bună, sunt Oana Rusu, sunt studentă la Imagine de film și TV și filmez/montez reportaje pentru Moldova.org. Dragostea mea față de film s-a născut cam odată cu mine. Ai mei fiind actori, am avut bucuria să văd multe filme bune de când eram copil și să ascult discuțiile lor după vizionări. În adolescență, dragostea mea pentru film a fost betonată de prima filmare serioasă, lungmetrajul „Lumea e a mea” (r. Nicolae Constantin Tănase), care poate fi vizionat pe Netflix în România și pe CINEPUB în Republica Moldova. Tot atunci am luat decizia de a urma calea filmului după liceu.

Aceasta este prima mea încercare timidă de a scrie despre filme. Nu credeam că o să vină prea curând această zi, dar autoizolarea mi-a dat această ocazie. Pe mine filmele mă ajută să mai uit puțin despre ce se întâmplă afară, așa că am făcut o listă cu trei filme alese aleatoriu din topul preferatelor mele.

Moonrise Kingdom (2012) – r. Wes Anderson

Wes Anderson nu dă greș niciodată în procesul de a crea o lume aparte, de poveste, în care vizualul bucură în fiecare secundă prin compoziție și culoare. Firul narativ al acestui film este destul de simplu: o fată și un băiat se îndrăgostesc și decid să fugă impreună; în timp ce părinții fetei și câțiva localnici pornesc în căutarea lor, o furtună se apropie de insula pe care are loc acțiunea.

În Moonrise Kingdom, Wes Anderson explorează câteva întrebări pe care poate ni le punem și noi acum: De ce avem nevoie de alți oameni în viețile noastre? Cum ne procesăm emoțiile atunci când suntem îndepărtați de alții? Este posibil ca cineva să ne schimbe viața într-un mod semnificativ? Într-un film cu personaje de toate vârstele, aceste întrebări complexe sunt explorate prin ochii copiilor. Emoțiile copiilor nu sunt mai puțin valide sau complexe decât cele ale adulților, dar ei procesează toate aceste emoții mai simplu, mai direct, un mod din care adulții au multe de învățat dacă își dau timp să asculte și să se asculte.

The Fall (2006) – r. Tarsem Singh

Într-un spital din Los Angeles, în anii 20, o fetiță (Alexandria) se împrietenește cu un cascador (Roy) cu picioarele paralizate în urma unei căzături. Ce este probabil cu adevărat minunat la această poveste este felul în care aceste două personaje se împrietenesc.

Roy este depresiv în urma căzăturii și a faptului că dragostea vieții lui l-a părăsit pentru altcineva. Hotărăște să se sinucidă, dar fiind imobilizat, o folosește pe Alexandria pentru a-și duce planul la bun sfârșit. Astfel începe să creeze o poveste, pe care o întrerupe spunându-i fetei că o va termina dacă aceasta ii aduce morfină. Într-o secvență în care Roy încearcă să omoare toate personajele poveștii, Alexandria îi amintește că este și povestea ei, se include și pe ea ca personaj și le salvează pe celelalte.

Pe tot parcursul filmului, Alexandria îi creează lui Roy o nouă perspectivă, o nouă poveste după care poate începe din nou să trăiască. O idee explorată minunat în acest film și un sentiment prezent în actualitatea noastră, de altfel, este faptul că suntem toți conectați între noi. Fiecare persoană pe care o întâlnim este o parte a vieții noastre, noi toți împreună suntem participanți în acest proces complex pe care îl numim viață, iar asta este un avantaj de care ne putem folosi.

În perioada aceasta de pandemie, „The Fall” ne reamintește rolul nostru în viețile celor care ne înconjoară – cum putem schimba ceva radical dacă ne implicăm (sau ne retragem) la timp.

Thelma & Louise (1991) – r. Ridley Scott

„Thelma & Louise” spune povestea a două prietene cu vieți banale ce se hotărăsc să plece într-o călătorie care schimbă destinul acestora în câteva secunde din cauza unei împrejurări nefericite.

Ce face filmul acesta special? Considerat acum un clasic, în 1991, a apărut ca o inovație, punând rolurile feminine pe plan principal. Din acest motiv este considerat de unii ca fiind un film feminist.

După aproape 30 de ani de la apariție, problemele cu care se confruntă protagonistele sunt încă trist de actuale. Cât de departe sunt dispuse să meargă Thelma și Louise pentru a-și recâștiga libertatea și pentru a-și dicta singure regulile? Chiar până la capăt de linie. Călătoria lor este o frumoasă metaforă pentru dorința de a evada din realitatea banală și uneori dură.

Finalul nu are un deznodământ fericit și nici nu ar trebui să aibă. Important în această poveste este procesul prin care trec personajele până a ajunge la acel punct. Mesajul pe care îl transmite filmul este în măduva acțiunii, în felul în care acționează și reacționează. În final, cel mai valoros mesaj cu care rămânem după vizionare este importanța prieteniei, legăturii care se formează prin iubire și încredere. O poveste despre două femei care se reinventează prin dorința de a se încuraja una pe alta și care inspiră multă lume în acest proces.

Atât pentru săptămâna aceasta. Ai grijă de tine și stai acasă!

Citește mai departe

Cultură

E în regulă să te simți iritat, copleșit, înfricoșat. 7 sfaturi și 6 exerciții, dacă ești în izolare

Publicat

pe

PE SCURT

Șoc. Criză. Acum iese la iveală insecuritatea noastră interioară. Frici și stări greu de suportat: nu mai putem controla viitorul, ne-am trezit izolați în casă cu familia și lipsa granițelor ne sufocă, se ridică frica de foamete, frica sărăciei, care până acum își au un ecou profund în ADN-ul nostru, frica de singurătate, frica de moarte, frica necunoscutului… În goana zilnică, am putut să le ignorăm și să găsim modalități de a le ascunde de noi înșine. 

Cea care îți povestește despre șocul, criza, insecuritatea interioară și fricile noastre este Renata Bodorin, psihologă specializată în terapie corporală și lucru cu trauma. Ne-am gândit la noi, reporterele Moldova.org care avem peste 15 zile în auto-izolare, la cum ne-am simțit în aceste zile. Ne-am simțit obosite, anxioase, panicate după ce am auzit mesajele premierului Chicu „să nu cădem în depresie”. Ne-am gândit și la tine, cel/cea care ești în aceeași situație. Prin urmare, pentru tine, pentru familia ta și pentru noi toți, ne-am gândit împreună cu Renata să-ți oferim niște sfaturi bune ca să depășești mai ușor emoțiile complicate din carantină.

Bonus: ți-am pregătit și trei exerciții dintr-un manual de consiliere din care studiază psihologii ca să te relaxezi și să scapi de tensiune. Exercițiile sunt simple și sunt bazate pe tehnica resperirației și pe încordarea/relaxarea mușchilor.

PE LUNG

Prin urmare, fă cunoștință cu Renata și, în timp ce citești textul de mai jos, o vei auzi în capul tău și dacă poți, imagineazăți că ești într-un spațiu în care te simți în siguranță și o vezi cum îți vorbește următoarele lucruri:

Criza actuală ne învață să încetinim. Să încetinim pasul, să privim în jur și să ascultăm. Să reflectăm, să ne re-ajustăm, să ne re-orientăm, să ne re-adaptăm, aceasta fiind o oportunitate de a crește emoțional, mental, spiritual și fizic.  

E timpul potrivit să ne întoarcem cu fața spre noi înșine, să privim în interior și să ne oferim grijă și suport, inclusiv acelei părți care este cutremurată, depășită, îngrozită.

Toată această insecuritate a plasat corpul nostru în regim de alarmă, pentru că acum se simte amenințat. În cazul neliniștii, anxietății și panicii, gradul de alarmă este unul mare. 

E în regulă să te simți agitat, iritat, copleșit, debusolat, derutat, înfricoșat. 

Aceste sugestii sunt pentru a calma regimul de alarmă și de a ne adapta noii realități.

1. Ascultă-ți necesitățile tale și ai grijă ca ele să fie satisfăcute. Ascultă cât de mult ai nevoie să dormi, simte gustul produselor, pe care alegi să le mănânci, hidratează-te suficient. Apa ajută să ne adaptăm. 

2. Cere ajutor și susținere, fă o listă de persoane de sprijin. Mai cu seamă, dacă ești o mamă extenuată! Comunică cu persoanele de sprijin și vorbește-le despre cum te simți și cum ai vrea ca ele să te susțină în acest moment. E un exercițiu important.

3. Împământează-te cu regularitate. Pentru că în șoc și criză pierdem pământul de sub picioare. Împământarea este despre abilitatea de a rămâne în corpul tău și în contact cu realitatea, ceea ce ne oferă siguranță și stabilitate. Cum putem face asta? 

    1. Masează tălpile cu mâinile sau cu o nucă de avocado. Zilnic sau de câteva ori pe zi, 3-5 minute;
    2. Tropăie pe podea, împreună cu copiii – vecinii vor fi fericiți!
    3. Greblează cu degetele picioarelor, de parcă ai aduna nisip sub ele;
    4. Comunică cu animalele, ele au împământarea bine înrădăcinată. Cuprinde-l, simte-i respirația, ajustează respirația ta cu respirația animalului, lasă-l să stea pe brațe, abdomen, etc.

4. Setează-ți granițele: fără ele se distorsionează realitatea și se pierde înțelegerea spațiului propriu.  Acesta poate fi încălcat de alții sau chiar de tine. Stabilește limite clare cu tine și cu cei din jur, acolo unde solicitările sunt în conflict cu necesitățile și dorințele tale. Caută compromis. Restricționează avalanșa de informație, nu deschide toate linkurile pe care le primești. Învață să spui NU! Astfel vei economisi multă energie și resurse. Concentrează cât mai des atenția pe ceea se întâmplă acum, în interiorul și exteriorul tău.

5. Tinde spre echilibru! În acest context, echilibrul este adaptare, flexibilitate. Îți propun un exercițiu simplu și eficient.

Activează mușchii gâtului, a căror funcție psihologică este anume reorientarea în spațiu. Privește obiectele din jur și rotește capul lent în diferite direcții. Include curiozitatea, interesul, găsește detalii în jurul tău, pe care nu le-ai văzut până acum. Fă acest exercițiu timp de un minut sau două, de câteva ori pe zi. Observă cum se schimbă starea ta. 

6. Nu lupta cu emoțiile tale! Gestionează-le, împrietenește-te cu ele, cunoaște-le. Lupta și împotrivirea, nu te vor face decât să devii mai încordat și anxios. Ce poți face?

    1. Manifestă furia, nu o înăbuși. Alege să faci ceva ce necesită efort fizic: spală cada, taie lemne; lovește cu pumnii în pernă sau în saltea; țipă cu fața înfundată în pernă de câteva ori;
    2. Acceptă că poți avea zile proaste;
    3. Jurnalul sentimentelor. Scrie în el ori de câte ori simți nevoia să te eliberezi de frustrare, furie, anxietate, teamă, tristețe sau suferință, dar și când ai sentimente precum bucurie, încântare, uimire și recunoștință;
    4. Alcătuiește-ți o listă de afirmații de încurajare pe care le poți folosi când simți că ești cuprins de neliniște și panică: Pot să fac față, este doar o stare, o las să treacă, sunt capabil să trec peste asta, sunt doar gândurile mele…

7. Respiră! Respirația este esențială pentru a liniști mintea și pentru a face față intensității stărilor cu care ne întâlnim. Urmărește cum respiri de obicei? Din piept sau din abdomen? S-ar putea să rămâi uimit că respiri greșit.

Când inspiri, abdomenul ar trebui să se umfle, când expiri, să se dezumfle. Cum se face? Pune o mână pe abdomen, chiar sub cutia toracică. Inspiră încet și profund pe nas, cât mai adânc posibil. Dacă respiri din abdomen, mâna se va ridica. După ce inspiri complet, fă o pauză scurtă și expiră încet și complet, pe nas sau pe gură. Expiră tot aerul, poți să ajuți cu mâna apăsând ușor. 

O altă variantă este respirația 4-7-8. Respirând din abdomen, inspiră pe nas încet, cât numeri până la 4. Fă o pauză și reține respirația cât numeri până la 7. Expiră încet pe nas sau gură, cât numeri până la 8. De câte ori expiri, în ambele cazuri, ai putea folosi afirmații în gând, de genul: Mă simt în siguranță, corpul meu se relaxează, simt liniște, etc.

Practică exercițiile de respirație cate 5 minute în fiecare zi sau atunci când te simți stresat sau anxios. Cu cât vei deplasa mai mult centrul respirației dinspre piept spre abdomen, cu atât mai constant te vei simți relaxat.

Tratează-te cu compasiune. Nu te judeca. Fii creativ, privește care sunt oportunitățile.  Comunică cu cei dragi. Amintește-ți că suntem toți împreună în aceeași barcă și că aceasta va trece.

Ai grijă de tine.

BONUS

Richard Nelson-Jones povestește în Manualul de consiliere că tehnicile de relaxare pot fi folosite atât pentru gestionarea sentimentelor, cum ar fi furia și anxietatea, cât și pentru a face față problemelor, cum ar fi durerile de cap din cauza tensiunii, hipertensiunea și insomnia. 

Relaxarea musculară progresivă

Spațiul în care vei face exercițiile trebuie să conducă la relaxare. Acest lucru implică absența zgomotului care ar putea întrerupe activitatea, decorațiuni interioare relaxante și un iluminat care poate fi redus. Poți face așa cum se întâmplă în cabinetul psihologului: să-ți organizezi acest spațiu special, utilizând un scaun ergonomic, pe saltele sau cel puțin pe un scaun confortabil, cu spătar drept și cu tetiere.  

Antrenamentul de relaxare este tehnică folositoare pentru viața cotidiană. Mai mult decât atât, succesul în învățarea relaxării, la fel ca și succesul în învățarea oricărei alte tehnici, necesită practică. Înainte de a începe relaxarea, trebuie să ai haine lejere, confortabile. Este folositor să îndepărtezi obiectele cum ar fi ochelarii și pantofii. 

În antrenamentul de relaxare musculară există o succesiune de instrucțiuni pentru fiecare grup de mușchi. Ciclu este format din cinci pași tensiune-relaxare pentru fiecare grup de mușchi. Acești pași sunt următorii:

  1. Concentrarea – concentrați-vă atenția asupra unui anumit grup de mușchi
  2. Tensionarea – tensionați grupul de mușchi
  3. Menținerea – mențineți tensiunea între cinci și șapte secunde
  4. Destinderea – destindeți grupul musculară și
  5. Relaxarea – petreceți între 20 și 30 de secunde concentrându-vă asupra reducerii tensiunii și relaxării ulterioare ai grupurilor de mușchi.

Ca să înțelegi acest exerciți, imaginează-ți că ești în cabinetul psihologului și el îți spune să repeți după el. Astfel, trebuie să repeți:

„Îmi concentrez toată atenția pe mâna mea dreaptă și pe brațul meu drept și aș vrea ca și tu să faci același lucru”. După asta, „îmi strâng pumnul drept și tensionez mușchii din antebraț…” și apoi la „îmi mențin pumnul încleștat și îmi mențin și mușchii din antebraț tensionați…” urmat de „îmi relaxez mâna stângă și antebrațul stâng, lăsând tensiunea să scadă din ce în ce mai mult și lăsând acești mușchi din ce în ce mai relaxați…”.

Faza finală de relaxare tinde să dureze între 30 și 60 de secundă. Așa vei elibera tensiunea și vei descoperi, experimenta sentimentele de relaxare din ce în ce mai profundă, pe măsură ce acestea se ivesc. Psihologii recomandă ca odată parcurs ciclul tensiune – relaxare, în special în ședințele inițiale, clientulul  să îl parcurgă din nou, încordând și relaxând fiecare grup de mușchi de două ori. 

Prin urmare, pentru un exercițiu deplin și eficient, trebuie să tensionezi 16 grupuri de mușchi.

Grupul de mușchi Instrucțiuni de tensionare 
Mâna dreaptă și antebrațul drept Strânge pumnul drept și încordează mușchii din antebraț
Bicepsul drept Îndoaie brațul drept din cot și flexează bicepsul, tensionând mușchii din partea superioară a brațului.
Mâna stângă și antebrațul stâng Strânge pumnul stâng și încordează mușchii din antebraț.
Bicepsul stâng Îndoaie brațul stâng din cot și flexează bicepsul, tensionând mușchii din partea superioară a brațului.
Fruntea Ridică sprâncenele cât de sus posibil.
Ochii, nasul și pomeții Strânge pleoapele în timp ce ții ochii închiși și încruntă-ți nasul.
Maxilarele și obrajii Încleștează-ți dinții și trage de colțurile gurii în mod ferm.
Gâtul Trage bărbia în jos cu putere spre piept și menține-o în contact cu prieptul.
Pieptul și umerii Trage de omoplați spre spate și inspiră adânc.
Stomacul Strânge-ți mușchii din stomac ca și cum cineva ar fi pe cale să te lovească în această zonă.
Coapsa dreaptă Încordează mușchii pulpei drepte prin presarea mușchiului superior în jos și a mușchilor inferiori în sus.
Gamba dreaptă Întinde piciorul drept și trage-ți degetele de la picior înspre cap.
Talpa dreaptă Întinde și arcuiește degetele de la piciorul drept și întoarce-l înspre interior.
Coapsa stângă Încordează mușchii pulpei stângi prin presarea mușchiului superior în jos și a mușchilor inferiori sus.
Gamba stângă Întinde piciorul stâng și trage-ți degetele de la picior înspre cap.
Talpa stângă Întinde și arcuiește degetele de la piciorul stâng și întoarce-l înspre interior.
Pentru stângaci: instrucțiunile de tensionare pentru partea stângă a corpului ar trebui să le preceadă pe cele pentru partea dreaptă.

Odată ce ai învățat cum să încordezi grupurile de mușchi diferite, trebuie să știi că acest antrenament de relaxare se efectuează cu ochii închiși. Când termini exercițiile, ca să revii, trebuie să numeri de la cinci la unu. Când ajungi la unu, trezește-te plăcut relaxat, ca și cum te-ai trezit dintr-un somn liniștit.  

Specialiștii recomandă relaxarea mușchilor de două ori pe zi, în tranșe de câte 15 minute.

Relaxarea musculară de scurtă durată

Tehnicile de relaxare musculară de scurtă durată au ca obiectiv să inducă o relaxare profundă, cu mai puțin timp și efort decât procedura relaxării celor 16 grupuri de mușchi. Tehnicile de relaxare scurtă sunt folositoare atât în ședințele de consiliere, cât și în viața cotidiană.

Relaxarea scurtă secvențială

Vei număra până la zece, în unități de câte doi. După fiecare unitate de doi, va trebui să încordezi și să relaxezi un grup de mușchi. Unu, doi… concentrează-te asupra mușchilor piciorului și tălpii… încordează și menține tensiunea în acești mușchi timp de cinci secunde… eliberează… relaxează și bucură-te de senzațiile de scurgere a tensiunii din picior și talpă.

Trei patru… inspiră adânc și concentrează-te pe mușchii pieptului, umerilor și stomacului… încordează și menține tensiunea în acești mușchi timp de cinci secunde… eliberează… relaxează și bucură-te de senzațiile de scurgere a tensiunii din piept, umeri și stomac.

Cinci, șase… concentrează-te asupra mușchilor feței, gâtului și capului… încordează și menține tensiunea în acești mușchi timp de cinci secunde… eliberează… relaxează și bucură-te de senzațiile de scurgere a tensiunii din față, gât și cap.

Șapte, opt… concentrează-te asupra mușchilor brațului și mâinii… încordează și menține tensiunea în acești mușchi timp de cinci secunde… eliberează… relaxează și bucură-te de senzațiile de scurgere a tensiunii din braț și mână.

Nouă, zece… concentrează-te asupra tuturor mușchilor din corp… încordează-ți toți mușchii din corp în același timp și menține timp de cinci secunde… eliberează… relaxează și bucură-te de senzațiile de scurgere a tensiunii din întreg corpul, pe măsură ce relaxarea devine din ce în ce mai profundă… din ce în ce mai profundă… din ce în ce mai profundă.

Relaxare scurtă simultană

Închide încet ochii, inspiră adânc și încordează simultan mușchii brațului, mușchii feței și ai gâtului, mușchii pieptului, umerilor și stomacului, mușchii piciorului și ai tălpii. Acum inspiră adânc și încordează toți mușchii… menține timp de cinci secunde… acum eliberează și relaxează cât mai rapid și profund poți.

Relaxarea mentală

Stai întins pe o plajă pustie într-o zi plăcută, însorită, bucurându-te de senzațiile de căldură din corpul tău. Simți o briză delicată. Auzi zgomotul liniștitor al mării, care lovește malul. Nu ai nicio grijă și te bucuri de sentimentele de relaxare și bine.

Poți vizualiza scene de relaxare mentală pe care tu o simți că ți se potrivește. Aceste proceduri de relaxare mentală pot fi dezvoltate ca abilități de autoajutorare.

Conștientizarea respirației

Concentrarea atenției asupra respirației este probabil cea mai cunoscută dintre practicile meditative din lume și este și un punct de plecare în antrenamentul budist al minții. În țările orientale, poziția lotus cu picioarele încrucișate este cel mai adesea adoptată pentru meditația concentrată pe respirație. Occidentalii care nu doresc să folosească această poziție, pot să stea drept pe un scaun relativ confortabil, cu picioarele ușor depărtate și tălpile plasate ferm pe podea. Mâinile celor care practică meditația sunt de obicei împreunate pe pulpe, cel mai adesea cu mâna dreaptă situată peste mâna stângă, cu palmele în sus. Alternativ, mâinile pot fi așezate cu palmele în jos pe genunchi. Atunci când se concentrează asupra respirației, oamenii pot închide ochii pentru a împiedica distragerea atenției de la ceea ce văd. Totuși, unele persoane, atunci când se concentrează asupra atenției pentru lungi perioade de timp, preferă să își mențină ochii ușor deschiși, pentru a evita starea de somnolență. O metodă în acest caz este de a se concentra pe vârful nasului și de a încerca să nu fii atent la nimic altceva. 

Principala sarcină în conștientizarea respirației este concentrarea pe fluxul natural al respirației – inspirație, expirație, inspirație, expirație și așa mai departe – pentru a realiza conștientizarea concentrată. Nasul este punctul de plecare al inspirației, apoi pieptul – mijlocul, iar abdomenul – punctul final. În timpul expirației, este invers. Cei care se angajează în conștientizarea respirației, pot urmări procesul respirației lor de-a lungul acestor stadii de inspirație și expirație. O variație a conștientizării respirației este însoțirea fiecărei expirații cu o expresie subvocală de tipul „calm”. O altă variație este însoțirea inspirațiilor succesive cu o numărătoare liniștită subvocală, de la unul la nouă și apoi înapoi la unu, din nou la nouă și tot așa.

Atunci când oamenii încep să învețe conștientizarea respirației și chiar și când devin mai experimentați în acest domeniu, mintea lor rătăcește în gânduri și fantezii neobișnuite, fie din trecut, prezent sau viitor. În astfel de situații, amintește-ți că trebuie să te concentrezi pe următoarea respirație. Nu trebuie să te îngrijorezi dacă trebuie să te întorci în mod repetat la concentrarea pe respirație. La finalul exercițiului, dacă ai ochii închiși, deschide-i cu delicatețe.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social14 ore în urmă

SONDAJ/ Ce cred moldovenii despre coronavirus, unde se simt în siguranță și cum se vor descurca

PE SCURT 26 la sută dintre moldoveni consideră că noul tip de coronavirus a apărut în China, în pieţele cu...

Cultură15 ore în urmă

Recomandări de la o agenție de marketing: Păstrăm umanitatea în marketingul de criză

Jobul dvs. astăzi, probabil, este altfel decât era acum câteva săptămâni. Lumea a fost răsturnată în câteva zile. În acest...

Social15 ore în urmă

Pandemia a crescut numărul cazurilor de violență domestică în lume. Care este situația în Moldova?

Izolarea și carantina generată de pandemia COVID-19 este simțită diferit mai ales de către persoanele vulnerabile. Această perioadă scoate în...

Divertisment17 ore în urmă

Piesa virală „Pen-Pineapple-Apple-Pen” cu 92 milioane de vizualizări are un remake. El este despre coronavirus

PE SCURT Artistul japonez Pico Taro, care a devenit faimos datorită piesei „Pen-Pineapple-Apple-Pen”, a înregistrat un remake după celebra sa...

Social21 de ore în urmă

LIVE TEXT / 115 cazuri noi de infectare cu COVID-19

PE SCURT Ora 17:07: Au fost înregistrate alte 115 cazuri de infectare cu COVID-19. În total sunt 1289. Ora 16:45:...

Cultură22 de ore în urmă

Ai nevoie să vorbești cu cineva? Peste 140 de psihologi s-au gândit la tine și vor să te ajute gratuit

PE SCURT Urmând exemplul bun al colegilor din România și din alte țări, psihologa Daniela Terzi-Barbăroșie a creat un grup...

Externe2 zile în urmă

Cum vor fi atenuate restricțiile de izolare în mai multe țări din Europa

PE SCURT Austria, Cehia și Danemarca sunt primele trei țări ale Uniunii Europene care au decis să reducă ristricțiile impuse...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

COVID-19 în Transnistria/ „Granițele” au fost blocate. Puncte de control ilegale, 3 decese și pregătire militară

PE SCURT Tiraspolul a instituit din nou puncte de control ilegal și abuziv, sub pretextul stării de urgență instituită în...

Politică6 zile în urmă

Scenariu pesimist: 31 de mii de cazuri COVID 19 până la finele lunii mai în RM. Ce prevede scenariul optimist

PE SCURT Până la finele lunii mai, în Republica Moldova ar putea să fie înregistrate în jur de 31 000...

PoliticăO săptămână în urmă

Ședința Parlamentului s-a încheiat înainte de a începe. Premierul Chicu și un deputat, implicați într-o ceartă

PE SCURT Ședința de astăzi a Parlamentului nu a avut loc din lipsă de cvorum. Asta pentru că deputații socialiști,...

Politică3 săptămâni în urmă

Igor Dodon: Ne-am pregătit pentru a implica, dacă va fi necesar, și Armata

PE SCURT Președintele Igor Dodon a menționat astăzi, că dacă va fi necesar, în acțiunile de combatere a noului tip...

Politică3 săptămâni în urmă

Oamenii care iau decizii pentru noi. Cine sunt membrii Comisiei pentru Situații Excepționale a RM

PE SCURT Parlamentul a aprobat pe 17 martie hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în...

Politică4 săptămâni în urmă

PSRM și PDM fac alianță majoritară. Lista miniștrilor PDM

PE SCURT Partidul Socialiștilor și cel Democrat au semnat astăzi acordul de constituire a unei alianțe majoritare. Potrivit celor două...

Alegeri4 săptămâni în urmă

No pasaran. Alegerile parlamentare de la Hâncești nu vor fi anulate din cauza Covid-19

PE SCURT Măsurile de securitate luate de autorități pentru a opri răspândirea Covid-19 în țară, nu s-au răsfrânt asupra alegerilor...

Advertisement

Opinii

aprilie 2020
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930