Connect with us

Economie

Un cuplu din sudul R. Moldova a pus pe roate o afacere de producere a mierii cu nuci, grație suportului UE

Publicat

pe

Un cuplu din sudul R. Moldova a lucrat toată viața în străinătate, însă acum trei ani a decis să revină acasă, la copii. Pentru a-și asigura existența, familia Cîvîrjic a înființat propria prisacă, iar datorită suportului Uniunii Europene, a început să producă miere cu nuci.

Acum trei ani, soţii Gheorghe şi Tatiana Cîvîrjic au decis să revină din străinătate în satul natal Cazaclia din raionul Ceadîr-Lunga, pentru a fi alături de copii și rude. Acasă ei n-au reușit să-și găsească un loc de muncă, de aceea au decis să-și asigure pe cont propriu un venit decent și au procurat o mică prisacă de la un prieten.

Astăzi, soții Cîvîrjic au peste o sută de stupi.

Anual în R.Moldova se produc aproximativ 4 mii tone de miere. Societățile comerciale cumpără „aurul lichid” și îl livrează în străinătate. Statisticile arată că peste 85% din mierea moldovenească se exportă în țările Uniunii Europene. Datorită Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre RM și UE, în ultimii ani în Republica Moldova crește numărul apicultorilor și volumul de miere colectată. Doar în satul Cazaclia din sudul Moldovei sunt peste 30 de apicultori.

Spre deosebire de alți apicultori din regiune, care vând mierea societăților comerciale la preț angro, familia Cîvîrjic a ales o altă cale. Au întemeiat gospodăria țărănească GT „Civirjic Tatiana Fiodor. s. Cazaclia” și au început vânzarea mierii cu amănuntul în Moldova. Pentru aceasta familia a creat propriul brand și vinde „aurul lichid” în borcănașe de sticlă sub formă de amforă, decorate cu pânză de sac. Exemplul lor a fost preluat ulterior de mai mulți producători din întreaga republică.

Întreprinderea își vinde în prezent producția sub denumirea de „Sweet Honey” — „Miere dulce”, subliniind astfel că mierea din sudul Moldovei este cu adevărat mai dulce decât mierea colectată în alte regiuni ale republicii. În sud, meteorologii înregistrează în medie 230 de zile senine pe an, pe când în alte regiuni ale Moldovei sunt circa 200.

Pentru a crește vânzările, familia Cîvîrjic a lansat și producerea dulciurilor pe bază de miere, cum ar fi amestec de miere cu nuci, migdale, alune și fructe uscate.

„Nucile, fructele uscate și mierea sunt fiecare separat niște produse benefice pentru sănătate, însă dacă aceste ingrediente sunt combinate atunci obținem un produs delicios și nutritiv, care mai este și un mijloc excelent pentru creșterea imunității”, susține Tatiana Cîvîrjic, fondatoarea afacerii de familie.

În 2017, gospodăria țărănească a depus dosarul la un concurs de granturi organizat de programul „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.

Cu ajutorul grantului UE, în valoare de peste 5 mii 500 de euro și contribuției proprii, familia Cîvîrjic a procurat o linie de îmbuteliere automată a mierii cu o capacitate de 1000 de borcane pe zi, precum și un dispozitiv de cremare a mierii.

„Aceste echipamente ne permit să producem paste de miere, miere cremă și alte produse din miere, care sunt la mare căutare, dar lipsesc pe piața noastră”, spune Tatiana Cîvîrjic.

Tot din banii oferiți de UE, antreprenoarea a mai achiziționat o remorcă-platformă, proiectată și construită special pentru transportarea stupilor.

Astfel, cu suportul UE, familia Cîvîrjic a reușit să mărească de câteva ori volumul de producție și să creeze trei locuri de muncă. „Sperăm că mierea cu nuci pe care o producem va deveni cartea de vizită a Republicii Moldova și va ajunge, în cele din urmă, pe piața europeană”, afirmă antreprenoarea.

Tatiana Cîvîrjic este unul din cei 30 de antreprenori din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, care au obținut granturi din partea Uniunii Europene în valoare de până la 18.500 de euro și au beneficiat de serviciile unor consultanți pentru crearea sau dezvoltarea afacerilor în cadrul programului SARD.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Economie

Avem șanse să mâncăm ecologic pur?

Publicat

pe

De către

Fiecare acțiune a fiecărui om, chiar și cea mai neînsemnată, are un impact asupra naturii. Acest impact a început să fie măsurat abia 26 de ani. La începutul anilor ’90, ecologistul William Rees a introdus termenul de „amprentă ecologică”, pentru a defini impactul tuturor acțiunilor umane asupra mediului înconjurător. Acest indicator se măsoară în „hectare globale” (hg) – unități de teritoriu necesar pentru asigurarea necesităților și utilizarea deșeurilor noastre. Dacă împărțim amprenta umanității la biocapacitatea planetei, putem afla care este viteza de epuizare a resurselor ei. La momentul actual acest raport este egal cu 1,7, adică noi consumăm de 1,7 ori mai multe resurse, decât Pământul reușește să se restabilească. Adică pentru asigurarea echilibrului în lume, omenirea are nevoie de 1,7 planete ca a noastră.

În mediu, amprenta ecologică se schimbă de la țară la țară: spre exemplu în Quatar acest indicator este mai sus de 10hg per om, în Australia este egal cu 9,3hg, în SUA – 8,2hg, în Afganistan și Pachistan este doar 0,79hg.

Republica Moldova se află pe locul 129, conform epuizării resurselor, indicatorul fiind de doar 1,78hg. Cu toate acestea, ne aflăm și noi în lista celor care consumă mai multe resurse decât Pământul poate restabili.

Unul din componentele de bază ale amprentei ecologice (aproximativ 60 -70%) este amprenta de carbon – totalitatea emisiilor gazelor de seră, carese acumulează în atmosferă, în rezultatul activității noastre și care duc la încălzirea globală. Acest indicator se măsoară în echivalent de CO2 (o unitate reprezintă efectul gazelor de seră care se produce la emisia unui kg de bioxid de carbon în atmosferă), și poate măsura mai multe procese, spre exemplu impactul gazelor de eșapament de la automobile, emisia de gaz metan de la fermele de animale, dar și defrișarea pădurilor.

Un alt component important este amprenta de apă. Ecologiștii i-au oferit 3 gradații: apă „verde”, „albastră” și „gri”. Apa „gri” este apa pe care o poluăm (de la spălatul mâinilor cu detergent până la apa reziduală de la fabrici), apa „albastră” este ce pe care o folosim din lacuri, râuri și izvoare subterane și cea „verde” este apa care se acumulează în sol și hrănește plantele.

Enlarge

Eko-sled-1-1024x1024
Belșug alimentar

Dacă ar fi să ne închipuim amprenta ecologică individuală ca o plăcintă, atunci gunoiul ar fi, surprinzător, doar o mică parte. Cele mai mari bucăți ar fi reprezentate de transport, alimentație și locul unde locuim – aproape o treime. Despre această bucată vom vorbi în acest articol.

Oile, vacile și gazul metan

Automobilele sunt nefirești: produc zgomot, lovesc trecătorii pe drumuri iar dacă stați într-un garaj cu un automobil cu motorul pornit, riscați să nu mai ieșiți la aer liber. Carnea pare să fie firească: este mâncată de oameni și pisici și dacă râmâi în aceeași cameră cu o bucată de carne, poți să te simți neplăcut, dar nu mori de la asta. Cu toate acestea, unii experți consideră că dacă vom reduce consumul de carne de vită și ovină,impactul poate fi mai mare decât dacă trecem de la automobile la biciclete.

Conform studiilor efectuare de organizația ecologistă Environmental Working Group (EWG) în SUA, un kilogram de carne de ovină, pe tot parcursul ciclului de producție, emite în atmosferă 39kg de CO2 (echivalentul emisiei de gaze a unui automobil nou după parcurgerea a 130 -140km). Un kilogram de carne de vită emite în atmosferă 27kg de CO2. În acelaș timp, carnea de porc sau de pasăre „va costa” natura doar cu 12kg și 7kg de CO2.

Acelaș lucru îl putem spune și despre amprenta de apă: producerea unui kilogram de carne de vită necesită 15 000 litri de apă iar pentru carne de porc sau găină e necesar de 2,5 și 3,5 mai puțin.

Enlarge

foodprints
Amprenta ecologica a alimentelor

Cifrele pot fi diferite, în dependență de țară, dar corelația rămâne aceeași: carnea de vită și ovină sunt în fruntea listei, după amprenta ecologică. Dar hai să aflăm de ce?

„De vină” este fiziologia animalelor ierbivore. În condițiile naturale ele se alimentează preponderent cu iarnă, adică celuloză rigidă, pe care multe alte animale nu sunt în stare să le digere. Digestia este asigurată de microorganismele simbionte, care trăiesc în stomacul lor cu patru camere, în special este vorba de archaea, bacterii metanogene, care în procesul de chemosinteză elimină gazul metan. Acest gas este eliminat din organismul bovinei sau ovinei prin eructație și meteorism.

Conform unor calcule, o vită elimină pe parcursul zilei între 100 și 500 de litri de metan, o oaie elimină până la 30 litri de gaz. În lume se numără aproximativ 1,5 mlrd de vite, alte ierbivore mai mici ajung până la 1 mlrd. Gazul metan este unul din cele mai periculoase gaze care produc efectul de seră (de 23 ori mai periculos decât CO2). Este clar de ce emisiile produse în urma creșterii vitelor formează aproximativ 9,5% din volumul mondial al emisiilor de gaze de seră și de ce FAO – Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU a hotărât să  numească creșterea industrială a animalelor – unul din principalii factori de distrugere a mediului înconjurător.

Enlarge

personalcarbonbudgets
Amprenta de carbon conform https://reneweconomy.com.au

Astăzi în mai multe țări se lansează programe care au ca scop scăderea volumului emisiilor de gaze de seră. Aceste programe vizează în primul rând creșterea animalelor ierbivore. Spre exemplu, în cadrul Universității Aarhus din Danemarca se lucrează la crearea unei ierbi modificate genetic care ar scădea producerea de gaz metan. Din păcate, aceste studii sunt de lungă durată, așa că situația în scurt timp nu se va schimba.

Metanul nu este singura problemă. Alimentația animalelor ierbivore este cea mai puțin eficientă comparativ cu tot restul animalelor care sunt prezente în meniul nostru – porc, pește și pasăre.

Coeficientul de conversie a hranei pentru specia de pește Pangasius și a insectelor comestibile este mai mic de 2: la 1,7 -1,8 kg de hrană ei cresc cu un kilogram în masă. La găini acest indicator este de 2, la porc de 3,5 dar la vită de obicei nu este mai mic de 6 sau chiar 8, adică pentru ca vițelul să crească cu un kilogram, trebuie să mănânce 6 sau chiar 8kg de hrană. Astfel crește și aprenta de apă a producerii cărnii de vită și oaie.

„Carnea etică, adică obținută de la animalele care au crescut pe pășuni deschise, tot nu este o soluție. Volumul emisiilor de gaze de seră în acest caz crește pentru că alimentarea cu iarbă este mai puțin energetică iar vitele și oile elimină mai mult metan. Iar pentru fermele „etice” este nevoie de un teritoriu mai mare iar creșterea industrială a animalelor deja ocupă până la 30% din totalul solului accesibil pentru prelucrare de pe glob.

Cumperi „Bio”?

Termenul „agricultură organică” a fost inventat în 1940, dar popularitatea produselor „bio” a început să fie simțită la sfârșitul secolului trecut. Către anul 2016, volumul pieții pentru aceste produse a depășit în Europa suma de 33 mlrd euro. Mulți cumpărători sunt gata să plătească pentru „linte bio”, „castraveți bio” sau       roșii bio” cu 20% sau chiar 100% mai mult decât pentru legumele care nu sunt „bio”. De vină în mare parte este publicitatea: ei sunt siguri că astfel vor salva planeta. Ne grăbim să-i dezamăgim.

Dacă e să ne orientăm după calitățile dietice ale produselor bio, atunci totul este clar, ele nu au urme de pesticide. În acelaș timp, nu încetează disputele cu privire la folosul fermelor organice pentru mediul ambiant. Adepții culturii bio aduc drept argument, folosirea scăzută a ierbicidelor, pesticidelor și îngrășămintele de azot, care formează zone moarte pe coastele mărilor și deltele râurilor. Oponenții lor îi contrazic: fermele bio folosesc cu mult mai mult teren și dacă am dori să hrănim toți oamenii cu aceste produse, ar trebui să defrișăm o suprafață de păduri de 1,5 mai mult decât este acum.

Enlarge

Eko-sled-5-1024x1024
Imagine simbol

Transportul produce o treime din totalul emisiilor gazelor de seră. Cu cât mai des ne deplasăm, cu atât este mai înaltă presiunea asupra naturii. Nu ar fi logic să transpunem acest principiu și asupra alimentației și să presupunem că anume transportul produselor este cauza principală a amprentei lor de carbon, care este imensă. Prin urmare importul de banane din America Latină, a cărnii din Australia și a portocalelor din Africa este cauza tuturor relelor?

Așa consideră mulți, prin urmare sfatul „alimentează-te cu ceea ce găsești local pentru a ajuta naturii” se poate întâlni nu doar pe paginile despre ecologie dar și pe cele cu rețete culinare. Hrana locală se transformă în problemă de etică: ai cumpărat roșii din Turcia – ai comis un păcat împotriva Naturii, le-ai obținut din sera vecinului, ai ajutat planeta.

Continuarea articolului o puteți găsi aici.

Citește mai departe

Economie

Fabrica de cablaje din Căușeni va deschide 600 de posturi noi

Publicat

pe

De către

În prezent, la fabrica „Coroplast Harness Technology”, din subzona ZEL Bălți, orașul Căușeni, specializată în producerea cablajelor auto, activează 410 angajați. Numărul acestora va crește până la 1000 de persoane, odată cu darea în folosință a noii hale de producție. În acest scop, vor fi investite circa 20 milioane de dolari.

Reprezentanții Coroplast au decis să-și extindă afacerile în Republica Moldova la sfârșitul anului 2016. Ulterior, aceștia au închiriat o hală nouă de producție. Volumul vânzărilor companiei este de 15,6 milioane de euro anual, iar producția este orientată 100 % spre export.

Citește mai departe

Diaspora

Fotografia săptămânii / „Cui las eu casa? De ce omul e nevoit să-și lase rădăcinile și să se ducă prin lume?”

Publicat

pe

De către

Serafima este o bătrână din satul Brânzenii Vechi. Acum câteva zile, ea a emigrat din Republica Moldova. A plecat la fiica ei, în Milano, pentru că aici, acasă îi este greu să lupte singură cu problemele de sănătate.

Bătrâna a încărcat o valiză mare cu vreo cinci kilograme de carne și vreo patru kilograme de brânză de oi și abia de-a reușit să-și ticsească hainele și lucrurile personale. Ce mai rămâne pe-acasă, urmează să fie luat de fiica ei, la următoarea vizită.

În dimineața dinaintea plecării, Serafima se oprea periodic din aranjarea bagajelor și plângea:

„Cui las eu casa? De ce omul e nevoit să-și lase rădăcinile și să se ducă pe lume?”

Femeia și-a lăsat casa în grija unei vecine. A încetat să mai crească animale sau fructe și legume. Știa de ceva timp că va părăsi țara sa de baștină.

Dacă doriți să aflați mai multe despre Serafima și povestea ei, urmăriți reportaje.Moldova.org, în curând vom publica un reportaj la acest subiect.

Foto de Dan Guțu

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com