Traian Băsescu revine în politică. S-ar putea să candideze la Primăria Bucureștiului

Fostul preşedinte Traian Băsescu revine în politică, scrie presa românească. Anterior acest a declarat că urmează să se înscrie în PMP până pe 10 octombrie. „Revin în viaţa politică pentru a mă apăra în faţa valului de denigrare. Voi rămâne un politician extrem de incomod.”, a afirmat Basescu la acel moment.

Întrebat dacă va prelua conducerea partidului, Băsescu a spus că încă nu a luat o decizie în privinţa aceasta.
„Va trebui să găsim o formulă. Până pe 10 octombrie mă voi înscrie în PMP. Obiectivul meu este să construiesc un partid nou, care să nu fi fost implicat în compromisuri. De aceea sunt şi reticent în a mă aşeza în poziţia numărul unu. Va trebui să găsim o formulă. Vreau să transfer acestui partid toată experienţa mea“, a spus Băsescu, la Adevătul Live.

Fostul preşedinte nu a exclus şi posibilitatea de a candida la Primăria Capitalei la alegerile de anul viitor.
„Nu spun nici nu, nici da. Abia construim un partid. Nu mi se pare că cineva care a fost preşedintele României mai intră într-o competiţie locală, dar în politică nu faci întotdeauna ce vrei, ci şi ce trebuie. Este cale lungă până acolo“, a mai spus Băsescu.

Surse din PMP citate de Mediafax au susţinut că la Congresul din 24 octombrie, care va avea loc la Sala Palatului, Partidul Mişcarea Populară se va redenumi, devenind “Mişcarea Populară”, urmând să-şi schimbe totodată şi sigla şi să opteze pentru una asemănătoare celei a Partidului Popularilor Europeni. Mâine, PMP se reuneşte, la Sinaia, în Colegiul Director, unde se va discuta, printre altele, despre politica de alianţe a partidului.

basescu

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.