Pachetul de legi care prevede stimularea mediului de afaceri, prin reducerea fiscalității și introducerea unor facilități în derularea activității economice, este salutat şi de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Instituţia consideră că, după adoptarea de către Parlament a acestor norme legale, companiile moldovenești, dar și cele străine vor avea de beneficiat, fiindcă povara fiscală pe care trebuie să o suporte este încă destul de importantă.
“Orice măsură care ușurează această povară (prin reducerea contribuțiilor sociale, prin anularea unor amenzi și majorări, prin scăderea cotei de TVA și altele) merită deci salutată”, se mai spune într-un comunicat al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
“Recentele măsuri pro-business vor avea efecte economice și sociale pozitive (crearea de noi locuri de muncă, majorarea exporturilor, scăderea migrației, fonduri bugetare mai mari disponibile pentru medicină și educație, transparență în societate)”, se mai conţine în comunicatul citat.