Connect with us

Diaspora

Pianistă moldoveancă la Paris: Nu putem vorbi despre o piață muzicală în Republica Moldova/ INTERVIU

Publicat

pe

 ecaterina baranov1A studiat la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, a obținut licența și masteratul la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, iar astăzi își urmează cariera în Paris. Urmăriți un interviu cu pianista Ecaterina Baranov, oferit pentru Moldova.ORG

Dragă Ecaterina, cum a apărut pianul în viața ta?

Parinții mei au hotărât că dezvoltarea generală a unui copil implică neapărat activitați extracurriculare ca muzica, dansul, fără cea mai mica intenție de a educa un muzician. Una dintre profesoarele mele s-a întâmplat să devină factor determinant al alegerii (oricum eram prea mica să decid, practic nu am facut decât sa accept), insistând asupra ideii că ar trebui să mă dedic artei sonore. Iar odată ce plonjezi în tumultul acestui râu, se pare ca nu mai ai scăpare, el îți devine stihie, te formează ca personalitate, ca mentalitate. Asta nu înseamna ca nu vei încerca niciodată să evadezi, cu siguranță fiecare muzician are momente de criză. Am avut și eu gânduri de a părăsi domeniul în care activam.

Pentru a obține performanțe în mânuirea unui instrument muzical trebuie multe ore de muncă. Crezi că exercițiile zilnice, de la o vârstă atât de fragedă ți-au răpit din clipele copilăriei?

Nu prea îmi dau seama. Întotdeauna datoria de a investi în studiu a fost firească (nu neapărat plăcută), ori parinții mi-au impus-o și mi-au fost exemplu. Trebuie însa să afirm că am avut și timp liber în copilarie. Nu se presupunea ca voi deveni muzician, deci nu am urmat inițial un program intesiv de studiu, ca acel din instituțiile specializate din Rusia, spre exemplu. Nici nu cred ca avem în țară un program atât de drastic pentru școlile specializate primare si medii. Până în ziua de astăzi simt lacunele respective.

Ai făcut studiile la Liceul Ciprian Porumbescu, apoi ai obținut licența și masteratul la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Ce te-a determinat, la un moment dat, să îți continui cariera în Franța?

Mi s-a oferit o bursă de studii. Si aici „destinul” a hotarât pentru mine.

Ce șanse au tinerii din Moldova să se promoveze peste hotare?

Fiecare caz este diferit. Depinde de pregatirea profesionala, scopul si ambiția fiecărui tânăr și neapărat, de oamenii pe care îi întâlnește.

Dacă ai deveni Ministrul Culturii, ce ai schimba în piața muzicală din Moldova?

De fapt, nu putem vorbi despre o piață muzicală în Moldova, atât timp cât nu avem consumatori pentru acest gen de artă.

1. În Europa aproape fiecare copil studiază un gen de artă în scopul propriei dezvoltări. Mulți adulți practică un instrument muzical în calitate de hobby. Exisă multe coruri și orchestre de amatori, unele dintre ele, susținute fianciar de primarii. Este evident că un individ ce investește timp și efort, studiind pentru propria placere lucrări din visteria literaturii muzicii clasice, cu atât mai mult va manifesta interesul de a audia concerte live ale muzicienilor profesioniști.

Chiar dacă se spune că Franța, spre deosebire de Germania, Marea Britanie, nu înfățișează una din țările cele mai „muzicofile” din Europa, totuși sălile sunt mai mult pline decât goale, chiar pentru concertele cu importanță redusă. Publicul e emoțional participativ, există o necesitate de a recepționa hrana spiritual-intelectuală, în automobile se ascultă posturi de radio ce transmit muzica clasică și acasă sunt audiate înregistrări.

Există în Moldova un asemenea consumator? Nu e nevoie sa răspundem, probabil, ori e de la sine înțeles…

Deși înțelegem foarte bine că un om înfometat nu se poate urni de la nivelele primare ale piramidei trebuințelor, ca să vorbim despre o piața, arta ar trebui infiltrată în necesitațile umane.

Poate ar trebui să începem cu cei mai mici? La început deschide școli private, susținute prin subvenții din partea statului, unde artele ar fi propuse în forma interactivă copiilor, spre a le spori curiozitatea și plăcerea spre dezvoltarea culturală? Să înmulțim evenimentele cultural-educative extracurriculare, pentru a motiva copii sa continue studiile artistice ?

E indispensabil să cultivam nu numai profesioniști, ci și consumatori ai produselor profesioniste.

2. Altă parte a monedei ar fi oferta… Suntem o țară cu un potențial enorm, dar deseori, ne limitam la starea lui brută…

Comparația produsului national cu cel european este fundamentală pentru o evaluare obiectivă.

Extrem de utile ar fi parteneriatele cu școli din Europa, bursele de scurtă durată, stagiunile de vară, master-class-urile, proiectele moldo-europene. Tinerii muzicieni au nevoie de informație proaspătă, inspirație, comunicare cu semenii de peste hotare.

3. Mai exista un moment important. Chișinăul posedă câteva instituții oficiale cu program stabilit (Sala cu Orgă, Filarmonica Națională, Teatrul „Mihai Eminescu” ect.), care au capacitatea de a invita personalitați notorii.

Doar de puțin timp au început proiecte independente ca Youth Orchestra, spre exemplu. De ce tinerii noștri nu ar fi instruiți și motivați să creeze proiecte independente, fie și cu buget mic (raspîndite în toată țara, nu numai în capitală)? Rezultat: se extind evenimentele culturale, tinerii își văd aplicat în viața reală bagajul de cunoștințe acumulate în decursul anilor de studii, își justifică autoevoluarea, este valorizat si ghidat potentialul ideilor inovaționale specific minții fragede, sporeste nivelul calității ofertei de muzica clasica etc.

De ce nu s-ar crea un parteneriat între diferite facultăți, spre exemplu muzica – management/marketing?

4. Arta întotdeauna a avut nevoie de mecenați. Poate guvernarea ar putea atrage anumite investiții ale sponsorilor?

5. Ar fi binevenite proiecte de accesibilizare a muziicii clasice prin elemente de marketing si branding utilizate în show business, fără a diminua calitatea produsului. Adică, pastrând valoarea lui intactă, a propune o imagine atractivă prin proiecte larg mediatizate, televizate, evenimente culturale ce implică mai multe genuri de artă. Am mai multe idei în acest sens, dar nu am susținerea necesară…

ecaterina baranovLa ce proiecte ar putea participa tinerii muzicieni din Moldova pentru a-și dezvolta abilitățile vocaționale?

Recent a fost creat proiectul franco-moldav de susținere a tinerelor basarabeni, Brize Muzicale Europene. Proiect găsit demn de a fi luat sub egida UNESCO Moldova.

El are ca misiune justificarea dezvoltării individuale, stimularea proiectelor personale de viitor ale tinerilor moldoveni și progresiunea muzicii clasice profesionale cu ajutorul culturii franceze și a experienței tinerilor din Europa occidentala marcați de francofonie.

Dorim să facem posibilă interacțiunea tinerilor noștri cu leaderii europeni, atât pe teritoriul Moldovei, cât și în țările europene, în comunicarea artistică, profesională, pedagogică, umană, prin pregătirea unui program de muzică de cameră, expus în concerte publice pe scenele țării.  Dorim să construim un element de suport extracuricular sistemului de învătămănt din Moldova; accesul la componenta indispensabilă, dar dificitară în învățământul muzical actual – scena;

În iunie 2013, proiectul și-a organizat o avanpremieră în orașele Balți și Călărași. Concerte urmate de un master-class, cu doi invitați europeni: Andre Roque Cardoso (Portugalia), Olga Panova (Franța). Rezultatul s-a arătat a fi extrem de fructuos. Sălile pline au conținut profesori si elevi atât locali, cât și veniți din raioane apropiate, deschiși de a primi informație proaspătă, adusă din Europa. Dupa 1 ora de concert si 2 de master-class, publicul a participat activ în discuții privind sistemul de învățămînt muzical din Franța.

Dar pe 7 februarie, anul curent, în Paris, Brize Muzicale Europene și-a aplicat pentru prima dată conceptul principal, exportând primul tînăr basarabean, cornista Dorina Munteanu, care a cântat în formație de muzică de cameră cu pianistul Andre Roque Cardoso. Evenimentul a fost susținut  de mai mulți artiști atât basarabeni, cât și europeni: pictorița Nelly Vranceanu, poetulul Traian Vasilcau. A fost interpretată o lucrare a compozitorului Ghenadie Ciobanu, pianiștii Irina Nesterova (Rusia), João Costa Ferreira (Portugalia), violonista Tomoko Nagakura (Japonia).

Cît de des te întorci în Moldova și cum te întâmpină publicul de acasă?

Cînt foarte rar în Moldova. Publicul nostru este însetat de interpreți străini care le-ar aduce idei proaspete, sonorități inedite, atitudini artistice originale. Chiar dacă este al șaptelea an de când am plecat în căutarea „aventurilor profesionale” si a-și putea să afirm că le-am găsit în chipul puternicelor personalități cu care am colaborat: profesorii mei, Guigla Katsarava, regretatul Devy Erlih, Alain Meunier, alți muzicieni cu care am avut ocazia sa cînt sau doar să comunic. Acasă voi fi considerată probabil pentru totdeauna una dintre „ai noștri”.

 Se spune că muzica este alinarea sufletului, cum te-a ajutat sunetul al pianului să depășești momentele grele din viață?

Muzica este alinare pentru consumator. Pentru mine, însa reprezintă o muncă acerba. De ani de zile nu mai audiez muzică fără a o analiza, doar pentru placere.

Însă anume efortul depus ajunge să fie alinarea, precum și tulburarea sufletului meu… Interpretul are menirea de a reanima chipuri deshidratate pe o coala de hârtie: lirica senină, pietate, puritate ascetică, regrete, pasiuni vehemente, dureri necruțătoare, exaltări, mistere, revelații etc. Mai în glumă, arta sonoră devine un portal spre o lume paralelă.

Toate se realizează prin sunet. Fiecare atingere este unică și generează armonici irepetabile, anume ele colorează suetul, formează timbrul. Muzicianul caută timbruri ce vor încorpora o anumită stare, un sentiment, o atitudine. Ele vor divulga în mod abstract, dar absolut clar o idee umană, o metaforă, ce face din muzician un poet.

Care este genul de muzică pe care îl abordezi cel mai des?

Nu-mi ramâne forță decât pentru clasică. Deși îmi place jazz, blues, bossa nova, rock. Mă impresionează anumite voci excepționale din muzica pop, dar nu prea mă pasionează genul… În general, mă relaxez vizionând filme.

Crezi în viitorul muzicii clasice într-o eră în care predomină muzica de club?

Bine… Muzica clasică întotdeauna a fost elitară, nu? Ea necesită o anumită pregătire intelectuală… Va trebui să luptăm pentru ea.

Dacă ai avea ocazia să te întorci în trecut și să alegi alt instrument muzical, care ar fi acesta și de ce?

Nu am ales pianul. Așa a vrut Dumnezeu, prin cei care m-au înconjurat în acea epocă. Dar îl ador pentru complexitatea lui polifonică si tezaurul paletei de culori.

Mi-ar plăcea să posed violoncelul, pentru timbrul lui cald, puțin nostalgic, apropiat de vocea umana. Mi-ar placea să îmi mânuiesc cu abilitate vocea.

Cum crezi ce calități trebuie să posede un pianist adevărat?

Nu știu. Personalitațile marcante ce au creat istoria în arta interpretativă sunt atât de diferite, nu cred că pot generaliza. Dimpotrivă, consider că specialitatea își modeleaza „victima”.

Iar la final, te rugăm să dai câteva sfaturi pentru tinerii ce doresc să urmeze o carieră în acest domeniu

 Cel mai valoros sfat ar fi să se dezvolte intelectual, profesional, spiritual, să devoreze informația propusă de sistemul nostru de învățămînt, dar să apeleze și la surse informaționale internaționale, internetul este accesibil tuturor.

Un produs mediocru nu poate atrage cumpărătorul. Un interpret care nu are ce spune nu va atinge sufletul ascultătorului, respectiv nu va excita atenția organizatorului.

Astăzi majoritatea muzicienilor practică de asemenea specialitatea de impresar pentru propriul lor produs. Se impune deci capacitatea de a cerceta piața (festivaluri, producători, concursuri de proiecte), a adapta produsul final cererii și a formula eficient propunerea. Mai trebuie sa știi să comunici și este indispensabil să renunți pentru totdeauna la comoditatea indieferenței și a absenței curiozității.

Tenacitate, ingeniozitate, speranță și multă, multă rabdare!

Interviu realizat de Irina Titica

Citește mai departe

Diaspora

Fotografia săptămânii / „Cui las eu casa? De ce omul e nevoit să-și lase rădăcinile și să se ducă prin lume?”

Publicat

pe

De către

Serafima este o bătrână din satul Brânzenii Vechi. Acum câteva zile, ea a emigrat din Republica Moldova. A plecat la fiica ei, în Milano, pentru că aici, acasă îi este greu să lupte singură cu problemele de sănătate.

Bătrâna a încărcat o valiză mare cu vreo cinci kilograme de carne și vreo patru kilograme de brânză de oi și abia de-a reușit să-și ticsească hainele și lucrurile personale. Ce mai rămâne pe-acasă, urmează să fie luat de fiica ei, la următoarea vizită.

În dimineața dinaintea plecării, Serafima se oprea periodic din aranjarea bagajelor și plângea:

„Cui las eu casa? De ce omul e nevoit să-și lase rădăcinile și să se ducă pe lume?”

Femeia și-a lăsat casa în grija unei vecine. A încetat să mai crească animale sau fructe și legume. Știa de ceva timp că va părăsi țara sa de baștină.

Dacă doriți să aflați mai multe despre Serafima și povestea ei, urmăriți reportaje.Moldova.org, în curând vom publica un reportaj la acest subiect.

Foto de Dan Guțu

Citește mai departe

Cetățenie română

Ai cetățenie română? Iată ce trebuie să știi despre referendumul pentru redefinirea familiei în Constituția românească

Publicat

pe

De către

Referendumul pentru revizuirea Constituției românești va avea loc, cel mai probabil, în zilele 7 și 8 octombrie, iar suma care va fi alocată pentru organizare va fi de 163,712 milioane de lei. Inițiat de o coaliție numită „pentru familie”, referendumul de revizuire a Constituției statului român își propune să înlocuiască cuvântul „soți” din art. 48 cu sintagma „un bărbat și o femeie”. Acum art. 48, alineatul 1 spune că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Pentru ca rezultatele referendumului să fie validate, rata de participare trebuie să fie de cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale, adică 5,67 milioane de oameni, și cel puțin un sfert dintre alegătorii înscriși pe listele electorale (4,72 milioane) să își exprime valid votul (adică să voteze „da” sau „nu”).

Vedeți și reportajul de la Congresul Mondial al Familiilor ce a avut loc la Chișinău

Astfel, dacă majoritatea participanților la referendum va vota pozitiv, noul articol din Constituție va stipula că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.  Este important de accentuat că această modificare nu va produce efecte juridice, întrucât, chiar și cu textul actual, căsătoria între persoane de același sex nu este permisă, existând deja un articol clar în Codul Civil, care spune că „prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”.

Sunt doar șase țări europene unde nu sunt recunoscute legal relațiile între persoane de același sex – Bulgaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Polonia și România.

Citește mai departe

Diaspora

Respinsă la Chișinău din cauza înălțimii, a devenit polițistă în SUA! INTERVIU cu Irina Celpan

Publicat

pe

De către

Povestea Irinei pare ruptă din filmele despre „American dream”. A mers pentru prima dată în SUA, în statul Delaware, pentru câteva luni, pentru a munci și strânge bani pentru anul universitar de la Chișinău, iar ce a găsit acolo a ambiționat-o să își urmeze visul – cel de a deveni polițistă. A fost o cale deloc ușoară, mărturisește chiar ea, însă dragostea pentru munca pe care o face zilnic nu-i lasă loc de regrete. Irina Celpan a povestit pentru Moldova.org despre provocările pe care le-a avut ultimii ani, viața peste ocean și frumusețea meseriei de polițist. 

A plecat pentru prima dată în SUA în urmă cu șase ani prin intermediul programului Work and Travel, fiind studentă la Academia de Studii Economice din Chișinău. Spera că va reuși să adune suficienți bani pentru a-și recupera banii investiți în bilete, să-și cumpere un laptop şi un telefon și să viziteze cât mai multe destinații turistice americane. Realitatea găsită a fost mult mai dureroasă decât se aştepta. Nu cunoştea engleza, iar varietatea job-urilor pe care le putea lua fără a fi fluentă în engleză nu era prea mare. A acceptat orice ofertă de muncă şi s-a trezit prinsă între două job-uri – casier la o benzinărie si vânzătoare de înghețată pe plajă. “Am avut doar două zile libere pe tot parcursul verii, dintre care una am dedicat-o obținerii codului social”, spune Irina. Totuşi, este recunoscătoare pentru acea primă experiență pentru că ajutat-o să exerseze limba engleză, dar si a învățat „valoarea muncii şi responsabilității”.

Respinsă la Chișinău din cauza înălțimii, dar apreciată în SUA pentru curaj și ambiție

Irina spune că după absolvirea liceului Mihail Berezovschi din Chişinău a mers să depună dosarul pentru Academia de Poliție, aşa cum visase dintotdeauna. „Am fost discriminată si mi s-a zis în față: Unde te-ai pornit fetițo? şi au făcut glume pe seama înălțimii mele. În acel moment m-am simțit umilită şi trădată de sistemul corupt şi incompetent din țara noastră”, mărturiseşte Irina.

Irina spune că apreciază cel mai mult în SUA că nu există atât de multă discriminare – „Aici nu există standarde dictate de societate precum că ofițerul trebuie să fie de genul masculin, înalt si puternic”. Această motivație a determinat-o să urmeze facultatea în SUA. Zâmbeşte şi spune că în toți anii de universitate a stat în prima bancă, în fața profesorului – „aşa am crescut noi, cu ideea ca cei mai buni elevi stau exact în acest loc”. A decis să urmeze un semestru doar de cursuri de limbă engleză avansată, deşi la momentul admiterii era deja fluentă în engleză. „Stiam că în cariera mea vor urma multe rapoarte de scris, iar pentru aceasta aveam nevoie să cunosc limba engleză la un nivel superior”, adaugă Irina.

Tânăra povesteşte că deşi au fost doi ani de stres, oboseală, nopți nedormite, efortul a fost răsplătit pe măsură – a absolvit facultatea cu 10 pe linie, a primit numeroase diplome, burse, iar la ceremonia de absolvire a primit titlul de „Studentul anului 2017”.

Academia de poliție – puține ore de somn şi mult antrenament

După absolvirea facultății a fost angajată în Poliția americană de stat şi tot de atunci a început Academia de Poliție.

„Academia mi-a schimbat viața şi modul de gândire. Acolo am învățat cum să supraviețuiesc în patrulare. Am învățat că dacă eşti lovită, nu e sfârşitul lumii. Am învățat că sportul îmi este frate, iar lenevia – cel mai mare duşman. Am fost curentată, stropită cu spray lacrimogen, aruncată în apă, aruncată în ring să lupt cu băieți de d0uă ori mai voluminoși ca mine. Am învățat să conduc cu viteză, să folosesc pistolul şi mitraliera şi, cel mai important, am învățat să îmi cunosc valoarea şi să nu-mi fie frică de nimic”, mărturiseşte tânăra polițistă.

A obținut cetățenia americană după primul an de facultate (condiție crucială pentru a fi angajată în sistemul legislativ american) şi a aplicat la job chiar a doua zi după ce a primit paşaportul. A fost unul dintre cei 30 de cadeți selectați din 3000 de aplicanți. Pentru că vorbeşte rusa şi româna a preluat o parte din responsabilitățile Poliției legate de studenții din Europa de Est care vin să muncească sezonier pe plajă.

„Ajung acasă istovită, dar fericită pentru că îmi iubesc job-ul!”

Irina munceşte două săptămâni în tura de zi,  celelalte două în tura de noapte, iar ziua ei de muncă înseamnă 12 ore.

„Dacă lucrez în program de zi atunci eu mă trezesc la 3 dimineața și mă asigur că maşina de patrulare este pornită, ca mai apoi să accesez toate programele din laptop. Mă îmbrac în uniformă şi, uitându-mă în oglindă, îmi promit că ma voi întoarce acasă sănătoasă”, spune ea.

Povesteşte că cea mai mare provocare la serviciu a fost comunicarea prin coduri audio, însă s-a obisnuit rapid.

„Nu cunosc de dimineață cu ce cazuri voi interacționa, dar, în parte parte, avem un flux de furturi, accidente, alarme, transportarea  persoanelor cu dizabilități mentale. În prima mea săptămână de lucru, de exemplu, am fost trimisă la o sinucidere. Vă imaginați cât de şocată eram, mai ales că eram primul ofițer care a ajuns la locul faptei. Am încercat să las emoțiile la o parte si, în timp ce colegii mei nici nu au dorit să intre in cameră, eu am ajutat medicul legislativ să ridice corpul. Colegii mei au glumit atunci că am sânge rece, exact ca ruşii”, adaugă râzând Irina.

Deşi e la mii de km de casă, comunică zilnic cu părinții din Chişinău – „ei cunosc intensitatea job-ului meu şi mereu vor să se asigure că sunt bine”.

„Îmi este dor de sarmalele mamei şi zeama din carne de găină de casă. Abia aștept să revin în Moldova şi să-mi revăd întreaga familie”, a încheiat Irina discuția pe o notă optimistă.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com