I’m back. Arnold Schwarzenegger, operat de urgenţă pe cord deschis. Ce spun medicii despre starea sa

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 70 de ani, a fost operat de urgenţă pe cord deschis, joi, după ce a suferit o serie de complicaţii medicale. Primele cuvinte ale lui Schwarzenegger după operație au fost ”M-am întors!”.

Actorul de origine austriacă şi fostul guvernator al statului California a ajuns de urgenţă joi la spitalul Cedars-Sinai din LA, unde ar fi urmat să îi fie înlocuită o valvă de la inimă, dar a suferit complicaţii.

Ca urmare a evoluţiei nefavorabile, medicii au decis să-l opereze de urgenţă şi intervenţia a durat câteva ore. Starul din ” Terminator” se recuperează, fiind în stare stabilă.

Purtătorul de cuvând al statului a anunțat pe contul său de Twitter că Schwarzenegger, în vârstă de 70 de ani, s-a trezit și starea sa este bună. ”S-a trezit, iar primele sale cuvinte au fost: M-am întors”, a spus Daniel Ketchell.

Cuvintele ”M-am întors” sunt o referire la celebra replică rostită de personajul interpretat de Schwarzenegger în celebrul său film ”The Terminator 2” – ”I’ll be back” (Mă voi întoarce).

În urmă cu câţiva ani, actorul mărturisea că suferă de o malformaţie cardiovasculară congenitală, moştenită de la mama sa. Din acest motiv, a şi fost operat de mai multe ori în ultimii ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.