Tot mai mulți cetățeni moldoveni cu dubla cetățenie află, atunci când merg să solicite prelungirea valabilității pașaportului român, că, de fapt, nu au avut niciodată cetățenia română, iar actele (certificatul de naștere, pașaportul românesc) le-au fost eliberate eronat.

Problema îi vizează pe cei care nu au fost introduși în certificatele de cetățenie ale părinților, fiind minori. Aceștia și-au perfectat actele românești în baza dovezilor de cetățenie ale părinților fără vreo dificultate, iar acum sunt anunțați că nu figurează în listele Ministerului Justiției în calitate de cetățeni români și sunt invitați să depună un dosar de redobândire a cetățeniei la Autoritatea Națională de Cetățenie (ANC).

Este cazul Anei Popovici, care și-a perfectat primul pașaport în urmă cu cinci ani, iar anul acesta autoritățile au informat-o că nu este cetățean român și că trebuie să aplice pentru cetățenia română.

Tânăra spune că această noutate i-a dat peste cap toată viața pe care și-a construit-o în Italia, fiind studentă și având un job în Milano.

“Ieșea că mi-am construit toată viața în baza unor acte eliberate eronat”, comentează Ana.

În aceeași situație este și Iulian, care deține certificatul de naștere românesc din 2011, obținându-l odată cu redobândirea cetățeniei de către părinții săi.

Anul acesta a aplicat pentru pașaportul românesc, însă i-a fost respinsă cererea pe motiv că nu ar avea cetățenie, iar certificatul de naștere și CNP-ul i-au fost eliberat eronat.

Avocatul Gheorghe Viță spune că Direcția Generală de Pașapoarte acționează ilegal și abuziv.

El menționează că instanțele resping cererile Direcției Generale de Pașapoarte de anulare a certificatelor de naștere pentru că acestea au fost emise în mod legal.

Avocatul Cătălin Dieac spune că soluția cea mai rapidă la această soluție este o presiune la nivel politic.

“Din punct de vedere al procedurii civile românești nu există o asemenea posibilitate să invoci scăparea funcționarului la momentul în care ți s-a eliberat documentul. Poți demonstra că ai suferit anumite daune și să chemi în judecată instituția pentru formarea incompletă a dosarului”, explică avocatul.

Moldova.ORG va continua să monitorizeze acest subiect.