WikiLeaks: scurgerile de informaţii sunt un "atac contra comunităţii internaţionale"

Secretarul de stat american Hillary Clinton a considerat luni că scurgerile de note diplomatice americane orchestrate de site-ul WikiLeaks reprezintă un "atac contra comunităţii internaţionale".

"Aceste publicaţii nu reprezintă doar un atac contra intereselor diplomatice americane. Ele reprezintă de asemenea un atac contra comunităţii internaţionale", a declarat Hillary Clinton într-o scurtă conferinţă de presă. Ea s-a întâlnit mai înainte cu omologul său turc Ahmet Davutoglu, calificat în unele telegrame diplomatice "excepţional de periculos" de un informator dintre diplomaţi americani în post la Ankara.

În cursul întâlnirii lor, ei "au discutat despre problema WikiLeaks şi ministrul afacerilor externe /turc/ a apreciat comentariile directe şi deschise ale secretarului de stat", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley, calificând întâlnirea drept "foarte productivă".

Davutoglu, alături de dna Clinton, a declarat că ţara sa menţine "un parteneriat strategic" cu Washingtonul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.