Voronin: vinurile sa se exporte fara intermediari

Moldova.ORG – Operaţiunile de export a producţiei alcoolice trebuie să fie efectuate, în exclusivitate, de către producători, cu excluderea oricăror posibilităţi de implicare în acest proces a intermediarilor. Acest imperativ a fost reiterat, la 29 mai 2008, de Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, care a convocat o şedinţă în problema exporturilor de vinuri, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei.

Cei prezenţi, prim-viceprim-ministrul, ministrul economiei şi comerţului, Igor Dodon, directorul general al Agenţiei Agroindustriale „Moldova-Vin”, Iurie Carp, directorul Serviciului Vamal, Viorel Melnic, precum şi consilierii prezidenţiali Oleg Reidman şi Petru Griciuc, au efectuat un schimb de opinii privind condiţiile de export al produselor vinicole moldoveneşti pe parcursul anului curent. De asemenea, s-a convenit asupra oportunităţii efectuării exporturilor în vrac a materialului vinicol alb şi a celui produs din soiurile de poamă „Lidia” şi „Isabela”, cu determinarea unor condiţii specifice în contractele de livrare.

Preşedintele Vladimir Voronin a solicitat Guvernului respectarea tuturor obligaţiunilor asumate privind compensarea cheltuielilor suportate de agricultori pentru plantarea unor suprafeţe noi de vii moderne, cu productivitate înaltă. Şeful statului a reconfirmat, şi cu această ocazie, obiectivul de asigurare a unei calităţi ireproşabile a vinurilor moldoveneşti, de sporire continuă a competitivităţii producţiei vinicole autohtone, standardizării proceselor de producţie şi de certificare a vinurilor şi divinurilor moldoveneşti conform cerinţelor internaţionale în domeniu. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.