Voronin către ambasadori: ”Nu e departe timpul când noii feudali îşi vor crea propriile armate”

Preşedintele Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin a avut ieri o întrevedere cu ambasadorii acreditaţi în Republica Moldova, în cadrul căreia a declarat că Moldova este un stat capturat, iar acum este „înregistrat apogeul crizei politice, economice, sociale şi al degradării morale”.

Astfel, Vladimir Voronin a declarat că, din 2010, Republica Moldova dă tot mai mult semne de stat capturat şi că s-a creat un sistem corupt fără precedent – „sistem mafiot care, în esență, este puterea”.

„Nu e departe timpul când noii feudali, pentru a menţine controlul asupra puterii, vor tinde spre o separare maximă de stat, până la crearea propriilor armate şi unităţi de poliţie. Şi dacă cuiva îi pare acest scenariu fantezist, uitaţi-vă atent la ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat Vladimir Voronin.

Preşedintele Partidului Comuniştilor a mai spus că „întregul sistem statal – începând de la poliţistul de sector şi până la Curtea Constituţională – lucrează pentru ca, cu orice preţ, să păstreze la partidele şi clanurile aflate la guvernare”.

„Corupția, ca rugina, a pătruns în întregul sistem de aplicare a legii, fără excepții. Justiția nu mai asigură siguranța cetățenilor și a bunurilor acestora. Lupta împotriva corupției se simulează, dar doar pentru UE și Bruxelles”, a remarcat politicianul.

În final, liderul comuniștilor le-a cerut diplomaților să monitorizeze scena politică de la Chișinău.”Nu vreau să mă ocup cu prorocirile, dar teoria mondială şi practica demonstrează că, în astfel de cazuri, situaţia ajunge până la protestele sociale, tulburări în masă, deseori stihinice”, a spus în încheiere Vladimir Voronin.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.