Vladimir Voronin: Principala realizare a Congresului al VI-lea al PCRM este adoptarea noului program al partidului

Principala realizare a Congresului al VI-lea al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) este adoptarea noului program al formaţiunii, a declarat preşedintele R.Moldova Vladimir Voronin, marţi, 18 martie curent, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit lui Vladimir Voronin, comuniştii au o atitudine foarte serioasă faţă de documentele lor pragmatice. “Şi dacă în alte partide s-ar putea ca schimbarea programelor să se producă uşor, pentru PCRM, lucrurile n-au stat aşa. Partidul a dobândit un document cu un conţinut ideatic foarte bogat. În calitate de preşedinte al partidului nu-mi pot ascunde satisfacţia faţă de acest eveniment”, a spus Voronin.

Şeful Statului a menţionat cinci sarcini strategice care reprezintă o realizare politică importantă şi care vor fi implementate într-o perioadă lungă. Astfel, printre acestea sunt: edificarea unei stat social cu un nivel înalt al standardelor sociale, afirmarea unei economii deschise, orientate spre inovare, bazată pe cunoştinţe şi pe un potenţial uman impunător, formarea unei democraţii eşalonate eficiente, în cadrul căreia autorităţile de orice nivel se vor afla sub controlul permanent al societăţii, sporirea competitivităţii R. Moldova ca stat, precum şi stabilirea pe o perspectivă îndelungată a principiilor fundamentale ale securităţii, integrităţii teritoriale şi deschiderea pentru integrare.

“Anume aceste sarcini vor contribui la o modernizare serioasă a partidului. O altă schimbare importantă a fost modul în care generaţia mai în vârstă a cedat poziţiile de lider tineretului nostru, în cadrul partidului, aceasta ar putea servi drept exemplu pentru mai multe organizaţii politice. Au făcut acest lucru cu înţelepciune, cu calm, cu demnitate, cu speranţa în transformări pozitive şi cu dorinţa sinceră ca noua echipă să obţină succese”, a declarat Voronin.

Congresul al VI-lea al PCRM a avut loc la 15 februarie curent, la Chişinău. În cadrul acestuia Vladimir Voronin a fost reales în funcţia de preşedinte al PCRM. Lucrările Congresului au fost urmărite on-line de peste 10 mii de utilizatori din 34 de ţări şi 55 de oraşe.

PCRM are peste 22 de mii de membri de partid, printre care 85 la sută sânt persoane încadrate în câmpul muncii. Circa 40 la sută din numărul total al membrilor de partid sânt în vârstă de până la 40 de ani, iar 27 la sută au între 40 şi 60 de ani.  // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.