Moldova.ORG — „Sânt convins că acest an va fi ultimul an al dezmembrării noastre teritoriale, că el va fi anul în care va începe reintegrarea reală şi definitivă a Patriei noastre” a declarat Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin în mesajul de felicitare cu prilejul Anului Nou 2007.
„Anul ce se încheie nu a fost un an simplu pentru ţara noastră. Amintiţi-Vă câte prognoze dintre cele mai dramatice s-au mediatizat privind perspectivele imediate ale Moldovei. Anume de aceea este foarte important faptul că noi încheiem anul 2006 într-o atmosferă de încredere şi stabilitate, beneficiind, totodată, de un consistent sprijin internaţional”, a menţionat Voronin.
Preşedintele ţării a mai spus „Este simbolic că anume 2006 a fost anul în care am aniversat împlinirea a 15 ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, un an în care noi am făcut bilanţul unei perioade mai îndelungate de timp”.
„Şi acum noi putem să afirmăm în mod univoc: reformele promovate în ţara noastră, avansarea ei pe calea modernizării economiei şi a sistemului politic au găsit o impresionantă susţinere din partea cetăţenilor ţării”, a declarat Voronin în discursul său dintre ani.
|
Vladimir Voronin menţionat ”Privind înapoi, putem afirma cu fermitate că în acest an, noi am devenit mai puternici, că am dobândit imunitate contra anumitor influenţe din exterior, făcând, totodată, dovada capacităţii de a "dezlega" cele mai complicate "noduri" de politică externă, de a găsi compromisuri şi de a ajunge la înţelegeri reciproce”.
Vladimir Voronin a menţionat „Toate acestea, însă, stimaţi concetăţeni, noi le-am putut face numai de aceea că în fiecare zi, în fiecare oră, am simţit sprijinul Dumneavoastră, orientarea Dumneavoastră spre succes. Pe parcursul acestui an, noi, mai mult ca oricând, am dat dovadă de coeziune în tendinţa noastră de a schimba viaţa din ţară în bine, de a păstra înseşi principiile dezvoltării noastre statale, principii ce se bazează pe protecţie socială, pe libertate economică şi pe securitate”.
Preşedintele ţării le-a dorit tuturor concetăţenilor săi ca toate aşteptările şi speranţele să se împlinească. „Ca în Anul Nou fiecare dintre Dumneavoastră să aibă parte de mai multă bucurie, de sănătate, de mai multe posibilităţi pentru a cunoaşte obişnuita fericire omenească”, a conchis Voronin.