Vlad Filat – sfătuit insistent de unii colegi de partid să treacă de partea protestatarilor!

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat este sfătuit insistent de unii dintre activiştii acestei formaţiuni să ia decizia de a trece de partea celor care au iniţiat proteste şi deja de mai bine de două săptămâni protestează împotriva guvernării, scrie www.tribuna.md.

Surse din PLDM au comunicat sub protecţia anonimatului că, deocamdată, nu s-a luat nici o decizie în acest sens, însă adepţii trecerii PLDM de partea protestatarilor aduc tot noi şi noi argumente în acest sens.

„Principalul argument este că actuala coaliţie de guvernare oricum se poate destrăma în orice moment, având doar 51 de deputaţi din 101. Adică, oricum putem ajunge în orice moment la anticipate, la care şansele PLDM ar fi reduse”, au declarat sursele.

Potrivit acestora, dacă PLDM va trece de partea protestatarilor şi acestora li se va oferi platforma politică a PLDM, atunci în caz de anticipate, ar putea avea loc a doua renaştere a partidului.

Totodată, aceleaşi surse precizează că încă nu este clar dacă Vlad Filat va fi de acord cu aceste argumente şi cu propunerea celor care consideră că partidul trebuie să se alăture protestatarilor.

Moldova.ORG reaminteşte că acum două zile liderul PLDM Vlad Filat a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că sunt motive ca oamenii să protesteze, însă revendicările organizatorilor protestelor „nu vin în a rezolva probleme”. În plus, potrivit lui Filat, eventualele alegeri anticipate ar fi o catastrofă pentru Republica Moldova şi ar putea schimba vectorul european al ţării.

Filat în special a menţionat că revendicările acestor proteste, cum ar fi, demisia guvernului, demisia președintelui, organizarea alegerilor anticipate ș.a.m.d., nu fac decât să ducă țara în incertitudine.

„Mai mult ca atât, pot să vă spun, în cunoștință de cauză, în cazul unor alegeri anticipate țara ar reintra într-o perioadă foarte și foarte complicată. Pot chiar să spun că ar fi o catastrofă pentru Republica Moldova”, a spus liderul PLDM.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.