Vlad Filat îşi va apăra onoarea şi demnitatea în judecată

Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, îl va acţiona în judecată pe Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, pentru calomniere.

„Îmi pare rău că am ajuns în situaţia că trebuie să mă judec cu un coleg.Dar Ioniță a adus acuzații grave pentru care trebuie să răspundă”, a declarat preşedintele PLDM în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”.

Vlad Filat a precizat că actele deja au fost pregătite de avocaţi. „ Ancheta va investiga cazul, iar instanţa se va expune pe acest caz.”, a precizat el. Potrivit lui, este pentru prima dată când îşi va apărea onoarea şi demnitatea în instanţă. „Sunt limite în toate şi în cazul dat limita a fost depăşită. Cazul lui Ioniţă va fi un precedent.”, a declarat Filat.

Moldova.ORG reaminteşte că la 12 septembrie Veaceslav Ioniță, l-a acuzat pe liderul liberal-democrat, Vlad Filat, că ar fi furat 120 de milioane de lei prin BEM. “În ultimele trei luni, am adunat dovezi că banii au fost scoși prin firme off-shore, dar și credite false”, a spus acesta, prezentând şi o schemă în acest sens.

Veaceslav Ioniță a adăugat că vor apărea și alte documente și dovezi, iar suma ar putea ajunge la jumătate de miliard de lei.

Ulterior, Vlad Filat a calificat, printr-un comunicat de presă, declarațiile lui Ioniță drept minciuni și și-a oferit disponibilitatea să ajute instituțiile statului să facă lumină în acest caz.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.