De Cătălina Gromov
Timp de trei zile, la New York, are loc reuniunea liderilor lumii. La Summit-ul ONU se discută despre realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Victor Bodiu, ministrul de Stat, participa la întîlnire alături de o delegație din Republica Moldova. Luni, ministrul de Stat a ținut un discurs la Adunarea Generală ONU în deschiderea Summit-ului ONU privind realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului
În discursul său, ministrul a vorbit despre realizările şi provocările cu care se confruntă Republica Moldova în procesul de atingere a ODM. Victor Bodiu a precizat că printre domeniile în care Republica Moldova are realizări semnificative se numără: stoparea creșterii ratei de sărăcie extremă şi absolută, creșterea accesibilității populației vulnerabile la sistemul obligatoriu de asigurare în sănătate, reducerea mortalității infantile și materne.
„Republica Moldova avansează în creșterea nivelului de penetrare a tehnologiilor de informare și comunicare. Moldova a obținut rezultate pozitive în împuternicirea femeilor și reprezentarea lor în procesul decizional, combaterea traficului de ființe umane și violenței domestice”, a spus Victor BODIU.
Ministrul de Stat a precizat că Republica Moldova s-a angajat să promoveze politici sectoriale pentru a avansa în realizarea OMD în domenii precum: îmbunătățirea procesului educațional și de sănătate în școală, asigurarea incluziunii sociale și includerea largă a populației vulnerabile în sistemul și rețeaua de protecție socială, extinderea programelor de durabilitate a mediului, dezvoltarea parteneriatelor multi-sectoriale pentru combaterea HIV/SIDA și tuberculozei, îmbunătățirea infrastructurii de aprovizionare cu apa și salubrizare.
La Summit, participă aproximativ 130 şefi de state şi guverne şi mai mulţi viceprim-miniştri şi miniştri, reprezentînd toate ţările membre ONU. Printre aceştia se numără Barack Obama, Preşedintele SUA, Angela Merkel, Cancelarul Germaniei, Boris Dadic, Preşedintele Serbiei.
Summit-ul ONU în domeniul ODM este un eveniment la nivel mondial. Primul Summit dedicat ODM a avut loc în anul 2000 cînd statele membre ONU au adoptat declaraţia Mondială privind cele 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului. Ulterior, în anul 2005 a avut loc Summit-ul de revizuire şi stabilire a priorităţilor pentru termenul următor, eveniment la care au participat reprezentanţi la nivel înalt din toate ţările membre ale Organizaţiei.