Vicepreședintele SUA, Joseph Biden, vine în martie la Chişinău

Vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, va veni la Chişinău, la mijlocul lunii viitoare. Vizita oficialului SUA va fi efectuată la invitația premierului Vlad Filat.

Potrivit serviciului de presă al Guvernului, Biden va ateriza la Chişinău la 11 martie, transmite Romanian Global News.

Vlad Filat l-a invitat pe Joseph Biden să viziteze R. Moldova în luna ianuarie 2010, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în SUA. Cei doi oficiali au avut o întrevedere în cadrul căreia Biden a menţionat că SUA va susţine Republica Moldova pe calea modernizării şi edificării statului de drept.

În timpul vizitei lui Biden la Chişinău vor fi abordate subiecte ce ţin de relaţiile bilaterale şi perspectivele de dezvoltare a acestora, a precizat serviciul de presă al Executivului basarabean.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.