De Liuba Calaraș/ Chișinău / Moldova.ORG / — Guvernul lui Filat a intrat în conflict și cu cel ucrainean, din cauza Acordului care delimitează frontiera dintre Moldova și Ucraina, semnat la 18 august 1999. Acordul dat prevedea transmiterea unei porțiuni de teren de pe malul Dunării, ce a fost transmisă Republicii Moldova pentru construcția portului de la Giurgiulești.
La rândul său, Ucraina urma să primească terenul cu o lungime de 7,7 km în raza satului Palanca. Deși în acord se stipulează că “segmentul transmis este proprietate a Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova“, autoritățile de la Kiev susțin că Moldova nu-și respectă angajamentele. Pe când Prim-ministrul RM, Vlad Filat, a menționat: “În schimbul celor 7,7 km de pământ cedați Ucrainei, R. Moldova a primit în schimb cca 400 de metri de teritoriu cu acces la mare, acolo unde se află construit și portul Giurgiulești”.
Cu toate acestea, președintele comisiei parlamentare pentru integrarea cu Uniunea Europeană din Rada Ucrainei, Boris Tarasiuk, în cadrul lucrărilor forului ”Europa – Ucraina”, desfășurat, a declarat că ”Ucraina şi-a îndeplinit angajamentele, iar Chişinăul urmează să-şi respecte promisiunile". Acesta a mai adăugat: "Sub pretextul instabilităţii politice, pe parcursul unui an de zile, moldovenii ne-au făcut promisiuni că dreptul la proprietate asupra pământului aflat pe traseul Odesa – Reni de lângă satul moldovenesc Palanca va fi transmis Ucrainei. Deşi alegerile au avut loc demult, moldovenii inventează noi probleme pentru a evita rezolvarea definitivă a chestiunilor spinoase în relaţiile moldo-ucrainene”.
Dacă timp de 2 ani, autoritățile de la Kiev nu i-au putut convinge pe ai noștri să cedeze terenul promis conform Acordului semnat de ambele părți, atunci aceștia au trecut la o metodă directă, cea a șantajului. Guvernul ucrainean prevede introducerea unei legi prin care moldovenii care intră pe teritoriul Ucrainei, vor fi obligați să demonstreze că dețin 1.000 de dolari, bani gheață sau documente care să ateste acest fapt.
Cotidianul Rusesc ”Nezavisimaia Gazeta”, scrie într-un număr de-al său că Ucraina, încă din vară, a avertizat autoritățile de la Chișinău despre introducerea legii cu privire la trecerea frontierii de către cetățenii Republicii Moldova, însă la cererile oficialilor moldoveni, au amânat aplicarea ei.
Oficialitățile de la Kiev susțin că Moldova nu-și respectă angajamentele, dar în ianuarie 2010 Rada Supremă a Ucrainei a amânat aprobarea proiectului Legii cu privire la confirmarea Acordului interguvernamental privind întreţinerea podurilor auto de la hotarul moldo-ucrainean, amenințînd astfel denunțarea Acordului de frontieră semnat în 1999.
Repartizarea teritoriilor până în momentul în care Filat nu îi va mai duce de nas pe ucraineni, iar aceștia nu vor mai amenința Republica Moldova prin denunțarea Acordului sau prin introducerea legii de terecere a frontierii pentru moldoveni, doar la nivel de declarații?!