Chişinău / Moldova.ORG/ — Vicepreşedintele Partidului Liberal, Veaceslav Untilă, urmează să fie audiat, astăzi, de către Comisia care anchetează gafa admisă în legea cazinourilor, prin care, bugetul statului a fost prejudiciat cu aproape 6 milioane de lei.
Ex-deputatul Veaceslav Untilă urmează să fie anchetat pentru prima dată pe marginea acestui dosar, dat fiind faptul că el este autorul amendamentului din legea cazinourilor. Acest amendament prevedea că taxa pentru o masa de joc, plătită statului de către proprietarii cazinourilor, era micşorată de la 360 mii lei pe an la 180 mii lei.
Totodată, în următoarea perioadă urmează să fie anchetat deputatul liberal-democrat, Veaceslav Ioniţă, Preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, care a semnat acest amendament.
La rândul său, Mihai Ghimpu implicat şi el în acest caz, va fi audiat, deasemenea, săptămâna viitoare. Aceasta pentru că el a semnat amendamentul fără să citească conţinutul lui.
Menţionăm că scandalul apărut pe lângă legea cazinourilor a fost declanşat de către Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu în cadrul unei conferinţe de presă unde l-a învinuit pe Veaceslav Ioniţă de fraudarea legii şi prejudicierea bugetului de stat.