Varful PCRM lanseaza 5 principii pentru un consens national

Liderul Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin a lansat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, cinci principii în baza cărora s-ar putea ajunge la un consens naţional după alegerile anticipate din 29 iulie.

Primul principiu se referă la „contracararea crizei economice pe baza menţinerii stabilităţii sistemului financiar, precum şi a actualelor standarde, garanţii şi angajamente”.

Cel de al doilea – la „activitatea legislativă şi politică comună pentru modernizarea europeană a Moldovei”. În acest sens, Voronin a remarcat „începerea, cu medierea activă a partenerilor europeni, a procesului de negocieri privind stabilizarea relaţiilor interstatale între Moldova şi România, care să se încheie cu semnarea tratatului privind frontiera şi a tratatului politic de bază”. La cel de al doilea principiu se referă şi reformarea profesională în continuare a audiovizualului public, demilitarizarea organelor de forţă, şi ajungerea la semnarea unui asemenea nou acord cu Uniunea Europeană, care să-i ofere Moldovei libertăţi de un nivel mai înalt.

Al treilea principiu invocat de liderul PCRM este „recunoaşterea reintegrării ţării drept principala sarcină a statalităţii moldoveneşti”.

Al patrulea principiu se referă la „dezvoltarea în continuare a politicii naţionale a Moldovei, bazată pe consolidarea şi susţinerea identităţii moldoveneşti”.

Cel de al cincilea principiu, potrivit lui Voronin, prevede „menţinerea şi întărirea parteneriatului Republicii Moldova cu Federaţia Rusă, precum şi intensificarea eforturilor Moldovei în vederea dezvoltării colaborării multilaterale în cadrul Comunităţii Statelor Independente”.

„Acestea sunt cele cinci principii. După părerea noastră, anume realizarea lor în mod profesionist şi responsabil este capabilă să unească societatea noastră”, a concluzionat Voronin.

Liderul PCRM a spus că formaţiunea pe care o conduce este gata să creeze o coaliţie largă de guvernare cu toate forţele politice care vor accede în parlament, dacă vor accepta aceste principii.

În altă ordine de idei, el a salutat faptul că în actuala campanie electorală oponenţii politici ai PCRM, „cel puţin unii dintre ei, au început să vorbească ceva mai mult despre Moldova, despre independenţa ei, despre necesitatea unirii întregii societăţi”. Totodată, el a spus că această campanie electorală, „în pofida confruntării ideologice agresive”, cu rare excepţii, nu ar depăşi limitele „unei proceduri democratice general acceptate”.

Totodată, liderilor comuniştilor a spus că forţele politice din Republica Moldova se împart în două – PCRM care respectă consecvent suveranitatea, integritatea teritorială şi deschiderea spre integrare în UE şi CSI, pe de o parte; iar pe de altă parte – Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat, Alianţa Moldova Noastră şi Partidul Democrat, pe care le-a calificat ca „forţe radicale de dreapta, care sunt indiferente faţă de problemele reintegrării ţării, nu văd motive pentru un parteneriat strategic cu Rusia şi se pronunţă pentru aderarea Moldovei la NATO”.

În context, Voronin l-a numit „trădător” pe fostul comunist Marian Lupu, care a aderat recent la Partidul Democrat.

Referindu-se la recenta demisie a fostului preşedinte al Sovietului suprem al autoproclamatei Republici moldoveneşti nistrene, Evgheni Şevciuk, Voronin a declarat că acesta era un om slab de caracter, care nu i-a putut sta în cale lui Igor Smirnov şi că demisia sa nu va influenţa în nici un fel acţiunile în vederea reglementării transnistrene.

Voronin s-a arătat convins de victoria comuniştilor la alegeri, spunând că sondajele interne ale partidului confirmă acest fapt.

Partidele de opoziţie nu au comentat deocamdată declaraţiile lui Vladimir Voronin.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.