Vânătoare ilegală cu participarea funcționarilor publici, în nordul țării. Au vânat trei mistreţi// DOC

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a sesizat procurorul general Corneliu Gurin cu privire la o vânătoare ilegală la care ar fi participat mai mulți funcţionari publici de rang înalt din nordul țării. Potrivit ministrului, despre acest caz el a fost sesizat, la rândul său, de Serviciul de Informaţii şi Securitate.

În documentul publicat de Valeriu Munteanu pe pagina sa de Facebook, se menţionează că vânătoarea a avut loc la 23 ianuarie 2016, în satul Mândreștii Noi, raionul Sângerei.

Vânătoarea a fost organizată de Ion Rusu, directorul ocolului silvic Bălți, la ea ar fi participat şi Vlad Goilă, inspector de poliție al Regimentului de patrulare Nord și Alexandru Tudor, fostul comisar al raionului Sângerei. Pe lângă grupul de vânători, la împărţirea prăzii ar fi  participat şi Ion Rusu şi Mircea Mutruc, şeul Inspectoratului Ecologic Sângerei.

La vânătoare ar fi fost uciși trei mistreți, interziși spre vânat, ceea ce a cauzat daune ce depășesc 15.000 de lei.

“Ca de obicei, au participat, mână în mână, polițiști, silvicultori și inspectori de mediu care, cu siguranță, vor fi trași la răspundere. Culmea cinismului — după „vânătoare” braconierii au declarat că au împușcat 2 vulpi și 1 câine hoinar! P.S. Până la elucidarea tuturor circumstanțelor cazului, angajații instituțiilor subordonate Ministerului Mediului vor fi suspendați din funcție”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

sesizare Valeriu Munteanu

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare