Valeriu Pasat a fost achitat de către instanţa de judecată

Curtea de Apel a Republicii Moldova l-a recunoscut joi nevinovat pe ex-ministrul Apărării, Valeriu Pasat, în cazul învinuirilor care i s-au adus – comercializarea ilegală a avioanelor MIG-29 şi a sistemelor de rachetă "Uragan".

Avocatul lui Pasat, Janeta Hanganu, a menţionat că "pentru prima dată Pasat a fost recunoscut nevinovat de către instanţele de judecată moldoveneşti".

Avocatul a presupus că probabil acuzatorul va "ataca decizia Curţii de Apel la Curtea Supremă de Justiţie".

Pasat a fost arestat în Chişinău pe 11 martie 2005. El a fost acuzat de exces de putere şi de faptul că a adus un prejudiciu material statului în urma comercializării armelor şi a tehnicii din arsenalul Armatei Naţionale în perioada 1997-99, timp în care deţinea funcţia de ministru al Apărării.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.