“UNIC” si “Tutun- CTC” vor fi scoase la vanzare in septembrie

Ministerul Economiei si Comertului (MEC) in comun cu Agentia Proprietatii Publice a anuntat urmatoarea runda de licitatii la Bursa de Valori cu proprietati de stat, care va avea loc la 22 septembrie 2008.

Potrivit serviciului de presa MEC, la licitatie vor fi expuse pachetele de actiuni in loturi unice a mai multor societati pe actiuni de importanta deosebita pentru economia Moldovei. Astfel, la un pret initial de 300 mln de lei urmeaza sa fie expusa societatea „Tutun CTC”, in cadrul careia statul detine o cota de 90,8% din actiuni.

Magazinul Universal Central „Unic”, din centrul capitalei, va fi expus la acelasi pret- de 300 mln de lei. Statul detine in acest caz o cota de 82,3%. De asemenea, in septembrie va fi scoasa la vanzare si “Zorile” la un pret de expunere de 44 mln de lei, cota statului fiind de 60,26%. Spre vanzare urmeaza sa fie expusa si SA “Floare-Carpet”, la un pret de 72,5 mln de lei, cota statului fiind de 59,4% .

De asemenea, in cadrul aceleasi runde de licitatie, vor fi expuse spre vanzare si SA “Sigma”, la un pret initial de 35 mln lei (cota statului – 71,67%), precum si SA “Micron”, la un pret de 13 mln lei (cota statului – 72,11%) si SA „Introscop”, pentru care se cere un pret initial de 32 mln lei (cota statului – 60,17%).

Mentionam ca pana in prezent au fost organizate trei runde de licitatii la Bursa de Valori, in cadrul carora au fost expuse pachetele de actiuni ale statului in peste 100 de intreprinderi, si vandute 66 de pachete de actiuni. Drept rezultat, la bugetul de stat au fost transferate mijloace financiare in suma de 207 mln lei// Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.