Un mercenar rus reţinut pe Aeroportul Chişinău! Urma să ajungă în regiunea transnistreană

Un bărbat de 62 ani a fost identificat în fluxul de pasageri ai cursei Moscova-Chişinău, în timpul controlului actelor de călătorie.

Poliţiştii de frontieră au constatat că este preşedintele fondului de caritate „Ei au meritat …participanţilor conflictelor locale, familiilor lor şi a veteranilor structurilor de forţă” şi merge în regiunea transnistreană unde avea planificate câteva întâlniri.

Fiind supus unui control adiţional, la acesta au fost găsite mai multe obiecte precum: literatură militară, distincţii, livrete, uniforma militară şi alte documente ce confirmă participarea acestuia la conflictele militare din Transnistria, Abhazia, Lugansk și Donețk.

Cetăţeanul rus a fost transmis organelor de ocrotire a normelor de drept pentru continuarea cercetărilor.

Amintim că la începutul lunii decembrie, pe Aeroportul Chișinău a mai fost reținut un pasager al cursei aeriene Moscova-Chișinău, cetățean al așa zisei Republici Populare Lugansk din estul Ucrainei, iar anterior a fost extrădat Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.