Un fost ministru din Guvernul Greceanîi, director la Institutul Oncologic

Un fost ministru din Guvernul Greceanîi a fost desemnat director la Institutul Oncologic. Ministerul Sănătății a anunţat luni, 28 noiembrie, că în urma probelor de concurs învingătoare a fost desemnată Larisa Catrinici, care a îndeplinit funcția de ministru al Sănătății în perioada 2008 – 2009.

Concursul s-a desfășurat în câteva trepte. Inițial, la etapa de preselecție, Comisia de concurs a examinat dosarele candidaților pentru a vedea dacă corespund cerințelor înaintate. Ulterior, a avut loc selectarea candidadului în baza a două probe: evaluarea proiectului de management al instituției și interviul propriu-zis.

Potrivit dosarului depus, Larisa Catrinici are o experiență de peste 10 ani în calitate de medic de familie. A absolvit Facultatea  de Medicină generală din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” și  Facultatea de economie și management public din cadrul Academiei de Administrare Publică.

Între anii 1996 și 2001 a activat în cadrul Direcției Sănătății a Primăriei municipiului Chișinău. Ulterior, timp de trei ani, a îndeplinit funcțiile de șefă a Direcției principale cadre, instituții de învățământ, dezvoltare socială și relații externe din cadrul Ministerului Sănătății și viceministru al Sănătății  (2003-2005).

În anul 2005, Larisa Catrinici este numită în funcția de director al Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, apoi în 2007 devine director general al Asociației Curativ-Sanatoriale și de Recuperare a Aparatului Guvernului.

Moldova.ORG precizează că directorul anterior al instituţiei, Victor Cernat, şi-a dat demisia în luna martie, depunând o cerere în acest sens la Ministerul Sănătăţii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.