Un drum de centură al municipiului Chișinău va fi reparat în următorii doi ani

PE SCURT

Un sector de 6,55 km din drumul de centură al municipiului Chișinău va fi reabilitat în următorii doi. Lucrările vor costa 9,9 mln de euro și vor fi finanțate de Banca Europeană de Investiții (BEI), informează Moldpres.

Pe LUNG

Drumul M2 – drumul de centură al municipiului Chișinău, sectorul km 0 – km 6,55 trebuia să fie reabilitat acum câțiva ani, însă lucrările au fost stopate, iar contractul reziliat din cauza actelor de corupție. Ulterior, autoritățile au încercat să restabilească negocierile și să păstreze finanțarea acordată de BEI.

Șeful reprezentanței băncii în Moldova, Antonio Castillo, a afirmat că instituția a decis să continue susținerea acestui proiect pentru că îl consideră foarte important pentru R. Moldova. Potrivit directorului Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, companiile care vor efectua lucrările au fost selectate în urma licitației, după ce au oferit cel mai mic preț pentru modernizarea sectorului de drum. Lucrările ar urma să înceapă în scurt timp.

În perioada 2017-2018 au fost reziliate șapte contracte de reabilitare a drumurilor finanțate din surse externe.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.