Un deputat comunist a fost numit în funcţia de ministru al Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului

Deputatul comunist Galina Balmoş a devenit ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.

Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, Balmoş a fost numită în această funcţie prin decret prezidenţial, în temeiul art. 98 alin. (6) din Constituţia R. Moldova.

Galina Balmoş a deţinut poziţia 87 pe lista electorală a PCRM în 2005, intrând în Parlament cu nr. 68. Jurist de formaţie, ea a deţinut anterior funcţia de secretar al Consiliului raional Străşeni.

Funcţia de ministru al Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului a reapărut la sfârşitul anului trecut, când Parlamentul a aprobat un proiect de lege privind divizarea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale în 2 ministere separate.

Domeniile protecţia socială şi sănătatea au fost atribuite în 2 structuri ministeriale diferite şi în cadrul guvernului „Tarlev 1”, care a activat în perioada 2001-2005. Însă la crearea noului Cabinet de miniştri, în 2005, s-a decis comasarea celor 2 ministere, la propunerea şefului statului, scopul declarat fiind „reducerea cadrului birocratic”.

Potrivit autorilor proiectului privind divizarea celor două structuri ministeriale, modificarea respectivă a devenit necesară deoarece decizia anterioară de contopire a ministerelor respective nu a fost suficient de bine pregătită şi rezultatele activităţii ministerului în anumite domenii de competenţă (protecţie socială a familiei, copiilor) au fost puţin eficiente. // Info-Prim Neo

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.