Un copil de 5 ani a căzut într-o fântână la Bălți! Minorul a suferit răni ușoare

Un copil de numai 5 ani a fost la un pas de tragedie după ce a căzut într-o fântână. Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri în satul Elizaveta din municipiul Bălți.

Copilul a căzut în fântâna cu adâncimea de circa 10 metri în timp ce se juca nu departe de casă. Potriivt salvatorilor, fântâna era în faza de construcție și era acoperită doar parțial. Persoanele care au auzit strigătele au fost cei care au descoperit și au scos copilul din fântână. Diana Țurcan, ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, a aprecizat pentru Moldova.ORG că, fiind în construcție, fântâna avea totuși și vreo 3 metri de apă.

La fața locului, pentru intervenție a fost solicitată o ambulanță SMURD. Medicii i-au acordat băiatului ajutorul medical, acesta având leziuni ușoare. Ulterior, paramedicii l-au predat echipei medicale pentru a fi transportat la spitalul din Bălți.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.