PE SCURT
Un bărbat din Drochia și-a bătut și jefuit propria mamă pentru a juca la apărate de noroc. Acesta a fost reținut de oamenii legii într-un local din Bălți, în stare de ebrietate și cu o pungă plină cu bani.
Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, bărbatul de 46 de ani a furat de la mama sa 30 mii de lei și 250 euro, o parte din această sumă cheltuind-o la jocurile de noroc.
PE LUNG
Potrivit INP, cazul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 martie, când ofiţerii au fost anunțaţi că într-un local cu jocuri de noroc din Bălți, un bărbat beat are o pungă de polietilena plină cu bani.
Ajunși la fața locului, inspectorii de patrulare au solicitat bărbatului să efectueze expertiza narcologică pentru stabilirea stării de ebrietate. Totodată, pentru că nu a putut explica de unde are suma de bani, a fost solicitată grupa operativă.
La scurt timp, angajații INP au fost anunțați și despre un jaf din casa unei bătrâne comis cu circa patru ore în urmă. Astfel, după primirea apelului, inspectorii de patrulare au observat că semnalmentele suspectului coincid cu cele ale bărbatului reținut în sala de jocuri.
El a fost condus la Inspectoratul de Poliție Bălți. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 46 de ani, locuitor al orașului Drochia, care a recunoscut că, fiind în stare de ebrietate, a bătut-o pe mama sa și a jefuit-o, după care a plecat în oraș să joace la apărate de noroc, unde a reușit să cheltuie o parte din sumă.
În prezent, bărbatul este documentat pentru faptele comise și luare unei decizii conform legislație.