Un angajat al Dispensarului Narcologic de Stat, reținut pentru că vindea „metadonă”

Grup criminal, compus din patru membri, dintre care un funcționar public, suspectat de comercializarea drogurilor de tip „metadonă” a fost destructurat de către procurorii în comun cu angajații Antidrog.

În urma investigațiilor efectuate a fost stabilit că liderul grupului este angajat în cadrul Dispensarului Republican de Narcologie. Acesta era responsabil de repartizarea și eliberarea dozelor de metadonă consumatorilor incluși în programul de reabilitare garantat de către stat, însă de la locul de muncă vindea drogul unor persoane de încredere.

Astăzi, procurorii PCCOCS în comun cu ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații au efectuat 8 percheziții, în urma cărora au fost reținute 2 persoane, dintre care un funcționar public, membrii unui grup infracțional, fiind bănuiți de comercializarea drogurilor de tip  „metadonă”.

În urma investigațiilor s-a stabilit că liderul grupului, angajat în cadrul Dispensarului Republican de Narcologie, comercializa drogurile unui intermediar, iar acesta împreună cu mama sa, efectuau cântărirea, ambalarea, distribuirea și  comercializarea drogurilor consumatorilor finali.

Ca urmare a mai multor achiziții de control efectuate în cadrul cauzei penale,  suspecții au fost reținuți în flagrat în timp ce comercializau metadona.

Totodată, în cadrul achizițiilor de control și perchezițiilor au fost ridicate, aproximativ un litru de metadonă (concentrat) în valoare de 30 000 de lei.

Anterior, PCCOCS în comun cu ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații au mai reținut un angajat în cadrul Biroului de înmatriculare a transportului auto din municipiul Chișinău, care procura aceste droguri de la faptuitori

Dacă vinovăția suspecților va fi dovedită, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.