UE va acorda Republicii Moldova peste 12 milioane de euro pentru implementarea proiectelor în domeniul aprovizionării cu apă

Uniunea Europeană a decis să acorde Republicii Moldova suma de peste 12 000 000 euro pentru continuarea implementării „Programului de Susţinere a Politicilor de Sector în domeniul Apelor”. Decizia a fost luată recent de către Delegația UE, care în prima jumătate a anului și-a desfășurat activitatea în țara noastră. Delegația a avut misiunea de evaluare a realizării obiectivelor a programului pentru anul 2011.

Ținând cont de faptul că realizarea obiectivelor a fost apreciată la 85,95% a fost luată decizia acordării celei de a II-a tranșe în sumă de 12 300 000 euro, anunță serviciul de presă al Ministerului Mediului.

Menționăm data de 13 august, 2009, a fost încheiat Acordul de Finanţare între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, care prevedea că UE va contribui la finanţarea „Programului de Susţinere a Politicilor de Sector în domeniul Apelor”.

Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 50 milioane euro și presupunea acordarea unui suport bugetului în valoare totală de 42 milioane euro, care urmau să fie transmise în 3 tranşe: 15 , 14 și 13 milioane de euro. Alte 8 milioane de euro au fost destinate pentru acoperirea cheltuielilor unui proiect pilot privind Cooperarea delegată și asistența tehnică.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.