UE – Moldova, un posibil acord de liber schimb

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Ministrul de externe al Uniunii Europene, a susţinut iniţiativa reînceperii negocierilor, cu: Republiva Molodva şi Georgia, în vederea creării unei zone stabile şi cuprinzătoare, de liber schimb.

Acest subiect, a fost pus în discuţie de către oficialii Uniunii Europene, în cadrul unei reuniuni neformale, care a avut loc de curând, în Sopot, Polonia.

În special, este vorba de formatul zonei de liber schim, similar celui cu Ucraina, în conformitate cu care, negocierile, sânt la ultima stadie.

Mai devreme, a fost menţionat de către primul ministru ucrainean, Nicolae Azarov, că acest acord de liber schimb dintre Ucraina şi UE, urma să se semneze până la finele anului curent.

El a subliniat că, o zonă de liber schimb cu UE, este în stare să permită atât Ucrainei cât şi celorlalte ţări, semnatare a unui astfel de act, să concureze liber pe piaţa europeană. În schimb la această graţie, ţările îşi iau angajamentul să furnizeze produse naţionale de înaltă calitate.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.