UDMR, asaltata de Basescu, Hrebenciuc si Antonescu

De Ioana Cabulca

Congresul UDMR care a avut loc sambata, in Cluj, a constituit un prilej pentru “negocieri” politice, mai ales ca printre invitati s-au numarat persoane cu greutate din mai toate partidele, la loc de frunte fiind Viorel Hrebenciuc (PSD), Crin Antonescu (PNL), ca sa nu mai vorbim de presedintele Traian Basescu. Seful statului a amintit nu numai in treacat despre autonomia culturala. Traian Basescu a spus ca trebuie adoptata urgent în Parlament autonomia culturala, fara sa precizeze pozitia sa fata de textul initial al legii, în redactarea UDMR. Nici reprezentantii PNL si PSD nu s-au lasat mai prejos si au facut, fiecare dupa posibilitati, avansuri UDMR. Presedintele UDMR, Marko Bela, a prezentat raportul “Impreuna pentru obiective noi” in cadrul celui de-al IX-lea Congres. “Acesti ani au fost, în acelasi timp, si anii nostri cei mai dificili. Aceasta a fost proba independentei noastre. A fost proba unitatii noastre. Si este si azi, în continuare, proba determinarii noastre. Independenta, unitate, determinare în urmarirea scopurilor”, a declarat Marko Bela, incepand prezentarea raportului. Acordul incheiat de catre UDMR cu Consiliul National Maghiar din Transilvania garanteaza “succesul in alegerile europarlamentare”, iar prin infiintarea Forumului de Coordonare Maghiar din Transilvania, “poate constitui un instrument eficient pentru armonizarea obiectivelor strategice”, sustine Marko Bela.

Negocierile pentru prezidentiale
Presedintele Traian Basescu a multumit formatiunii pentru “echilibrul introdus in politica”, pentru ca “fara UDMR in Parlament, puteam gresi de multe ori”. Laudele presedintelui la adresa UDMR s-au referit la “contributia exceptionala pe care au avut-o la intelegerea problematicii minoritatilor, in general, si a minoritatilor maghiare, in special.” Presedintele a invitat UDMR-ul sa se implice mai mult in viata politica “nu numai in reprezentarea minoritatii maghiare, dar si in, reprezentarea intereselor oricarui roman”. Liderul liberal Crin Antonescu s-a intrecut si el cu laudele la adresa Uniunii. “Ma simt in largul meu printre dumneavoastra pentru ca, adesea, m-am simtit si ma simt minoritar in Romania”. “Astazi, suntem in opozitie alaturi de dumneavoastra si maine, de ce nu, poate la putere, tot alaturi de dumneavoastra”, a spus Antonescu. Nici negociatorul sef al PSD, Viorel Hrebenciuc, nu s-a lasat mai psrejos. El a apreciat profesionalismul de care dau dovada reprezentantii UDMR in institutiile statului. Omul politic de mare importanta in negocierile pentru putere, dupa ce a enumerat cateva realizari pentru minoritatea maghiara, a spus ca “viitorul arata bine”, pentru ca “cine cunoaste trecutul, va putea stapani viitorul”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.