Oleg Voloşin, reprezentantul Ministerului de Externe de la Kiev, a menţionat precum că "Ucraina are un rol hotărâtor în reglementarea conflictului transnistrean", adăugând că "acesta va fi soluţionat până în 2014".
Întâlnirea recentă, care a avut loc la Odessa, unde Vlad Filat s-a văzut cu liderul regiunii separatiste Evghenii Şevciuk reprezintă "un pas important" în procesul de soluţionare a conflictului, mai adaugă Voloşin, menţionează presa locală.
Pe aceeaşi undă de idei, Voloşin a declarat că: "această performanţă a fost atinsă graţie diplomaţiei ucrainene.
Chişinăul şi Tiraspolul au ajuns la înţelegerea de a relua transportul feroviar şi au dat asigurări că vor continua dialogul şi pe viitor.
Când însă Ucraina în 2014 va prelua şefia OSCE, va ţine cont de păstrarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova, care corespunde interesului naţional al Ucrainei subliniind că "Moldova a devenit un prieten şi un aliat al Ucrainei " precizează epochtimes-romania.
Precizăm că la sfârşitul lunii februarie, în capitala Irlandei, Dublin, va avea loc o reuniune în formatul "5 2" pentru reglementarea conflictului transnistrean.