Doi tineri de 23 de ani, locuitori ai satului Cunicea, raionul Florești, au fost reținuți, după ce au furat biciclete sportive a trei turişti din Ucraina. Aceştia tocmai se oprise la un popas în preajma lacului din localitate, când au observat că bicicletele au dispărut.
În urma acțiunilor întreprinse, angajații Inspectoratului de Poliție Florești au stabilit că, în noaptea de 24 iunie curent, ceitrei turiști cu vârste de 30 și 31 de ani, originari din Ucraina, au făcut un popas în preajma iazului din apropierea satului Cunicea, raionul Florești. Dimineața, însă, aceștia au observat dispariția bicicletelor, alertând poliția.
Urmare a măsurilor speciale de investigații, polițiștii au identificat doi tineri de 23 de ani din același sat, care fiind audiați și-au recunoscut vina, declarând oamenilor legii că au furat bicicletele pentru a se plimba.
Bicicletele în valoare de 38 000 lei, au fost depistate de polițiști la scurt timp, fiind restituite proprietarilor.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru ”furt”, iar bănuiții riscă închisoare de până la 4 ani.