Trei membre ale unui ONG din Belarus expulzate din Moldova

Trei cetăţene ale Belarusului care au sosit ieri în Republica Moldova au fost expulzate în noaptea de 28 spre 29 iulie. E vorba de trei tinere ale unei organizaţii neguvernamentale din Belarus, care spun că au venit în Moldova cu un grup de cetăţeni danezi, nu ca observatori la alegeri, ci ca să se întâlnească cu parteneri din ONG-uri si partide din Moldova. Ele spun că au venit în Moldova pentru o săptămână și că au fost duse de poliţie, în seara zilei de ieri, de la hotelul „Turist” la Comisariatul de poliţie Râşcani din municipiul Chişinău. De acolo, la ora 3 noaptea, au fost însoţite până la punctul de frontieră cu Ucraina de la Palanca.

Una din cele trei expulzate, Tatiana Coroliova, în vârstă de 27 de ani, a declarat Europei Libere că la graniţă le-a fost înmânat un document scris în limba română, dar nu li s-a explicat motivul expulzării. În document, semnat de comisarul de poliţie al sectorului Râşcani, Sergiu Paiu, se spune că cele trei tinere au încălcat legislaţia „activând în municipiul Chişinău fără autorizaţie de încadrare în câmpul muncii”. Deşi în document se spune că fetele au fost amendate pentru aceasta cu 600 de lei, tinerele au declarat Europei Libere că nu li s-a vorbit de amendă şi nici nu au plătit-o. Ele spun de asemenea că nu au muncit în Republica Moldova.

Solicitat de Europa Liberă, comisarul Sergiu Paiu a refuzat să discute la telefon. Nu este clar dacă a existat o decizie de judecată referitoare la expulzarea cetăţenelor Belarusului, aşa cum prevede Codul Contravenţiilor Administrative al Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.