Trei icoane și o evanghelie din Transilvania din sec. XVI – XVIII, ridicate la Chişinău!

Patru persoane cu vârste cuprinse între 23 și, respectiv, 47 de ani, din Chișinău și Cimișlia, membrii unui grup criminal, sunt reținuți de poliție pentru 72 de ore, fiind suspectate de comercializarea obiectelor de cult, introduse pe teritoriul Republicii Moldova, prin contrabandă.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că mai bine de un an, prin metoda eludării controlului vamal, suspecții transportau prin contrabandă din Ucraina, obiecte de valoare culturală. Astfel, acestea ajungeau pe teritoriul Republicii Moldova, unde erau realizate prin intermediul persoanelor de încredere.

Pentru identificarea membrilor grupării criminale, trei ofițeri sub acoperire au fost infiltrați în gruparea infracțională.

Astfel, la 18 aprilie, au fost reținuți în flagrant 4 membri ai grupării, în timp ce intenționau să livreze ofițerilor sub acoperire, trei icoane și o evanghelie din Transilvania, datate din sec. XVI – XVIII (icoană ”Înălțarea Domnului” – 145 000 euro,icoana”Maica Domnului” – 18 000 euro, icoana” Troiței înconjurați de sfinți”-65 000 euro și o biblie din sec. XVII – 20 000 euro), suma totală solicitată de suspecți, fiind de 248 000 euro, ceea ce constituie 5 522 000 de lei MD.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate de poliție la domiciliile suspecților, au fost depistate și ridicate circa 2600 cartușe, calibrul 7,62 (pentru automatul kalașnikov),  240 cartușe, calibrul 9 mm, 12 săbii care datează din sec. XVIII-XIX, fabricate în Rusia și Germania, 10 rachete de semnalizare de mână, un pistol cu gaze, 2 revolvere fabricate în anul 1810.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „ Contrabandă” și ”Păstrare ilegală de muniții fără autorizația corespunzătoare se pedepsesc cu amendă de la 6000 la 12 000 de lei sau închisoare de la 3 la 10 ani.

icoana

icoana

cartuse

arme

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.