Transnistria solicita garantii in problema intreprinderilor privatizate

Tiraspolul solicita mediatorilor si observatorilor straini garantii in ceea ce priveste obiectele privatizate din regiune. O declaratie in acest sens a fost facuta de presedintele comitetului pentru probleme economice a legislativului de la Tiraspol, Mihail Burla in cadrul unei intrevederi cu reprezentantul special al UE pentru Moldova, Kalman Mizsei.

“Transnistria trebuie sa aiba garantii ca indiferent de derularea situatiei in procesul de reglementare, bunurile de pe teritoriul regiunii vor ramane in proprietatea persoanelor care au participat la privatizare”, a mentionat Burla, citat de corespondentul REPORTER.MD de la Tiraspol.

In acest context, a fost discutata si problema oferirii unor garantii in ceea ce priveste accesul intreprinderilor din Transnistria pe pietele externe, precum si modalitatile de conlucrare dintre sistemele fiscale ale Chisinaului si Tiraspolului. De asemenea, reprezentantul Tiraspolului a mentionat ca nu exista un mecanism care ar garanta Transnistriei ca Moldova nu va aplica impozitarea dubla a agentilor economici din regiune si va pastra actualul sistem de inregistrare a acestora in organele respective ale Republicii Moldova // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.