Accident fatal pe drumul de ocolire al oraşului Vulcăneşti. Un şofer care şi-a oprit camionul pe acostamentul drumului ca să schimbe o roată, a fost electrocutat mortal, pentru că a ridicat caroseria până la liniile electrice deasupra camionului.
Conform materialelor investigaţiei, accidentul a avut loc pe 22 iulie, aproximativ la ora 10.30, când un camion de marca MAN a oprit din cauza unei pane de cauciuc pe acostamentul drumului, practic sub conductoarele unei linii electrice aeriene (LEA) de 35 kV.
Pentru a scoate roata de rezervă şoferul, un bărbat de aproximativ 42 de ani, a declanşat mecanismul de ridicare a caroseriei fără a ţine cont de prezenta liniei electrice deasupra camionului.
Observând la un moment dat apariţia arcului electric, format în rezultatul contactului caroseriei metalice cu conductorul aflat sub tensiune, victima a încercat să coboare caroseria, însă, în momentul atingerii sale de basculantă, a fost electrocutată mortal.
Un coleg al şoferului implicat în accident care a venit la faţa locului pentru a-l ajuta să înlocuiască roata defectă, devenit între timp martor, a comunicat telefonic despre cele întâmplate Serviciului pentru Situaţii Excepţionale şi Oficiului telefonic al Gas Natural Fenosa.
Imediat după recepţionarea avizului respectiv, LEA-35 kV a fost deconectată şi la locul producerii accidentului s-a deplasat o formaţiune de intervenţie operativă şi o brigadă a Serviciului Linii de tensiune înaltă, pentru clarificarea situaţiei.
În urma examinării circumstanţelor s-a stabilit că accidentul s-a produs în urma nerespectării distanţei admisibile de apropiere de părţile conductoare ale LEA aflate sub tensiune.
Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. atrage atenţia agenţilor economici şi a populaţiei asupra necesităţii respectării stricte a regulilor de securitate a persoanelor în apropierea instalaţiilor electrice şi privind neadmiterea efectuării oricăror lucrări în zona de protecţie a reţelelor electrice, fără o evaluare minuţioasă a potenţialelor riscuri, iar în funcţie de specificul sau complexitatea acestora, fără o coordonare prealabilă cu întreprinderea electrică.