Ofițerii Anticorupție au reținut recent în flagrant delict pe șeful oficiului teritorial Edineț al Cancelariei de Stat.
Conform CCCEC, persoana în cauză este bănuită că ar fi estorcat și primit 50 000 lei de la un cetățean în scopul de a determina un judecător să pronunțe o sentință în favoarea acestuia. Acum, pe numele funcționarului a fost pornită o cauză penală, care prevede o pedeapsă cu privațiune de libertate de la 2 la 6 ani sau cu amendă de la 1000 la 3000 u.c.
În plus, același funcționar a estorcat de la aceeași persoană, 1000 de euro în schimbul unui serviciu, mai concret, pentru a nu examina o petiție parvenită pe numele denunțătorului. Pentru această faptă, reprezentantul Guvernului este cercetat penal pentru corupere activă.
Pentru faptele enunţate, la data de 3 februarie, şeful oficiului teritorial al Cancelariei de Stat a fost reţinut în calitate de bănuit în corupere pasivă şi trafic de influenţă.
Vlad Filat, prim-ministru Republici Moldova, a declarat că este la curent despre acest caz de trafic de influență și corupere activă, însă nu a dorit să dezvăluie numele funcționarului.