Nina Ştanski, şefa departamentului de relaţii externe de la Tiraspol a declarat că speră ca în cadrul negocierilor în formatul «5+2”, care vor avea loc la Dublin în perioada 27-28 februarie, să primească mai multe propuneri interesante din partea Chişinăului. „Îmi doresc să primim răspuns la proiectele pe care le-am înaintat Chişinăului mai devreme”, a precizat Nina Ştanski pentru Interfax Ucraina.
Ştanski a mai menţionat că de la începutul acestui an, Tiraspolul a făcut mai mulţi paşi pentru a normaliza relaţiile cu autorităţile constituţionale şi că aşteaptă acţiuni similare din partea partenerilor de la Chişinău. În acelaşi context, Ştanski a precizat că nu este necesar ca la Dublin să se discute despre schimbarea formatului misiunii de pacificare din regiune.
Amintim că negocierile oficiale în formatul „5+2” de la Dublin sunt planificate pentru 28 şi 29 februarie 2012. Negocierile oficiale în formatul „5+2” au fost reluate la Vilnius pe 30 noiembrie 2011 după o pauză de aproape şase ani.
Formaul „5+2” include reprezentanţii părţilor, mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri – Moldova, Transnistria, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE.