Tiraspol: a esuat tentativa Chisinaului de a interzice circulatia in exterior a masinilor transnistrene

Autoritatile de la Tiraspol pretind ca tentativa Chisinaului de a interzice circulatia in exterior a automobilelor cu numere transnistrene a esuat. O declaratie in acest sens a facut presei ruse presedintele sovietului suprem de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, citat de Agentia DECA-press.
El a amintit ca, potrivit unor intelegeri anterioare ale oficialilor de la Chisinau cu cei de la Kiev, din 1 ianuarie automobilelor cu numere de inmatriculare transnistrene urma sa li se interzica accesul in Ucraina. La etapa urmatoare, urma sa fie interzisa si circulatia lor pe teritoriul Republicii Moldova.
Sevciuk a declarat ca Ucraina continua sa admita in circulatie automobile cu numere transnistrene si s-a aratat multumit de faptul ca autoritatile de la Kiev nu dau curs solicitarii Chisinaului.
Amintim ca in a doua jumatate a anului trecut, problema automobilelor cu numere de inmatriculare transnistrene s-a aflat permanent in vizorul oficialilor de la Chisinau. La prima etapa, acestia au interzis circulatia prin Moldova a automobilelor cu numere transnistrene dar care apartineau cetatenilor din dreapta Nistrului. La a doua etapa, s-a purces la solutionarea problemei automobilelor cu numere transnistrene care apartin cetatenilor din stanga Nistrului. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.