Tinerii moldoveni cu dizabilităţi au posibilitatea de a învăţa timp de un an în America

Tinerii cu dizabilitați fizice din Republica Moldova vor putea face studiile într-un liceu din SUA şi vor trăi într-o familie americană pe parcursul unui an academic în cadrul ediţiei 2015-2016 a „Programului de schimb – FLEX”, informează serviciul de presă al Ministerului Educaţiei.

În cadrul programului pot participa tinerii cu dezabilitați fizice născuţi în perioada 1 Martie 1997 până la 15 Iulie 2000, elevi ai claselor a 8-a, 9-a, 10-a, 11-a şi 12-a. Selecţia candidaţilor se va face în baza unui concurs deschis, astfel, ei pot participa la testări în centrele Regionale din 12 localități din Moldova, iar  finaliştii vor fi selectaţi de către o comisie independentă din SUA.

Doritorii trebuie să anunţe intenţia de a participa la concurs sau să se prezinte în data de 29. 09.2014 la ora 11:00 pe Str. Kogălniceanu 81 din Chişinău. Prima etapă presupune prezenţa la unul din centrele de testare cu certificatul de naştere, buletinul de identitate sau paşaportul internaţional (în original), o fotografie tip document 4×5, recentă şi de asemenea un creion şi un pix. 

Mai multe detalii puteţi vedea aiciProgramul este finanţat în întregime de Guvernul SUA şi oferă elevilor din Republica Moldova posibilitatea de a petrece un an academic în SUA – GRATUIT.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare