Chişinău / Moldova.ORG/ — Din 2005, Preşedinţia RM a devenit un mecanism de condiţionare şi de „negoţ” în timpul partajării puterii politice, a declarat dr. conf. univ. Aurelia Peru-Balan special pentru Moldova.ORG. Politologul aduce mai multe argumente în articolul ce urmează.
Generaţia mea, care a savurat şi continuă, cu siguranţă, să savureze filmul lui Eldar Reazanov „Ironia sudibî” („Ironia sorţii”), îşi aduce aminte de simpatica exclamaţie spre sfârşitul filmului: ”De ce sunt sigur că unul din ei este Jenea!”.
De ce sunt sigură că şansele preşedintelui PDM, Marian Lupu, de a deveni preşedinte de ţară la etapa actuală, rămân doar ipotetice? Pentru că realitatea obiectivă oferă alte argumente – „partidă pierdută”.
Elita guvernatoare trebuie să identifice în regim de urgenţă soluţia rezonabilă, pentru a nu permite electoratului să se decepţioneze total de prestaţia guvernării liberal-democrate. Aş putea subscrie la un comentariu pe care l-am auzit recent la un post de televiziune: ”Comuniştii întreprind tot ce le stă în putere pentru a convinge opinia publică de faptul că stabilitatea politică şi echilibrul social pot fi asigurate numai de ei”.
Regretabil, dar peisajul politic actual alimentează această afirmaţie. Cine poartă vina pentru „recrutarea” înainte de termen a alegătorilor la urnele de vot? Cine se face vinovat de lipsa de dialog civilizat, responsabil, de lipsa unui compromis rezonabil între partidele parlamentare?
Desigur, subiectiv, l-am putea acuza în mod banal pe Marian Lupu, pentru că este prea ambiţios şi, până la urmă, nu se ştie dacă se merită. Am putea să-l acuzăm şi pe Vladimir Nicolaevici Voronin, imputându-i pofta de „vendetă” politică şi de revenire la pupitrul puterii, deşi îşi doreşte acest lucru deja nu pentru el personal, ci pentru „băieţii buni”, educaţi de PCRM.
Patologia sistemului nostru politic este însă mult mai profundă. În opinia mea, electoratul autohton nu este încă pregătit pentru a respinge oferta politică a comuniştilor. Timpul schimbării a venit, dar plecarea PCRM din elita partidelor politice este încă prematură.
Actuala stare de lucruri, legată de transferul de putere între stânga şi dreapta politică, aminteşte bătălia din 1992 dintre conservatorii şi laburiştii Marii Britanii. „It”s Time for Labour!” – suna sloganul Partidului Laburist. Englezii au preferat, însă, să mai susţină pentru un mandat conservatorii, partidul capitalismului, deşi în descreştere considerabilă faţă de alegerile precedente. Laburiştii au simţit gustul succesului electoral peste 5 ani, în 1997. Nici „ochii de diavol” ai lui Tony Blair – unul dintre cele mai spectaculoase afişe de campanie electorală ale Partidului Conservator – nu i-au speriat pe englezi de politicile Noilor Laburişti.
Conservatorii au pierdut, iar succesul electoral al laburiştilor a fost asigurat de utilizarea strategiei „triangulaţiei”, inspirate din campania preşedintelui american Bill Clinton. În ce consta aceasta? Noii Laburişti au „deposedat” conservatorii de „veşmintele” lor cele mai bune, păstrând însă valorile social-democrate de centru-stânga şi repoziţionându-se drept „centru radical” al politicii britanice.
În R. Moldova, şanse de victorie electorală vor avea partidele care vor asigura, înainte de toate, protecţie socială electoratului. Valorile liberale vor fi acceptare ca garnitură pentru cele dintâi. Oare nu strategia „triangulaţiei„ a fost folosită de partidul cu doctrină conservatoare, dar cu cea mai acceptabilă lozincă pentru masele de mijloc şi cele pauperizate – „Moldova fără sărăcie”?!
Este clar că R. Moldova are nevoie de un preşedinte, dar este tot atât de limpede că, din 2005 încoace, instituţia prezidenţială din R. Moldova a devenit un mecanism de condiţionare şi de „negoţ” în timpul partajării puterii politice. Din acest considerent, ideea unui preşedinte apolitic, nu este realistă, pentru că NU va fi acceptată de actorii puterii. Oricât de „apolitic” ar fi acest eventual candidat, totuna va trebui să fie susţinut şi promovat de cel puţin un partid parlamentar. Această idee va alimenta, însă, „conspiraţionismul” pe scena politică moldovenească. A fost de ajuns ca ex-preşedintele Petru Lucinschi să iasă în public cu ideea unor candidaţi aflaţi în afara ţării, că discuţiile despre faptul că ideea este a PLDM-ului au şi început să „suscite interesul” public…
Cunosc soluţia rezonabilă, dar aştept ca acest lucru să se producă fără sugestii… Asta cu referinţă la elita guvernatoare. Cât priveşte electoratul, acesta este ca şi gutuia. Se coace când se coace, adică în mod firesc, apoi, emană aromă plăcută şi lumină în casă. Să lăsăm electoratul, dar şi elita noastră politică, să se „coacă”…
