"Doar un singur lucru pot să mi-l reproșez personal, dar și majorității dintre Dumneavoastră: cum s-a întâmplat că am pierdut confruntarea cu cei corupți? Cum de s-a ajuns ca justiția să fie controlată din afara prin persoane infiltrate în sistemul judecătoresc, sau promovate inexplicabil de repede în funcții importante pentru a proteja interesele obscure ale unor cercuri politice, sau persoane private?", a spus cu regret președintele Nicolae Timofti astăzi în cadrul Adunării Generale anuale a Judecătorilor.
La eveniment Nicolae TImofti a ținut un discurs despre situația actuală a sistemului judecătoresc, anunță serviciul de presă al Președinției.
Șeful statului a vorbit despre importanța edificării unui sistem judecătoresc independent în cadrul statului de drept, care ar garanta caracterul ireversibil al proceselor democratice din Republica Moldova.
Președintele Timofti i-a asigurat pe magistrați de sprijinul statului în procesul de reformare a sistemului judecătoresc, și le-a solicitat magistraților să participe activ la acest proces.
”La ora actuală, există cadrul necesar legal, iar în scurt timp sperăm să avem și salarii majorate pentru judecători ca aceștia să funcționeze în mod independent. Numai cine nu vrea, nu este independent", a adăugat Timofti.
Totodată, președintele Timofti a arătat că în justiție activează în continuare judecători compromiși din punct de vedere profesional și moral.
”Numărul celor care au plecat în ultima perioadă de bună voie din sistem de teama de a fi sancționați, sau au fost demiși, este prea mic. Mă mir cu câtă înverșunare sunt promovate în continuare persoane nedemne în funcții de conducere în instanțele de judecată”, a declarat Nicolae Timofti.
