Timofti laudă reformele din Justiție

Președintele Nicolae Timofti a menționat, în cadrul ședinței Consiliului național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept, că în ultimele luni “procesul de reformare a justiției a cunoscut o dinamică ascendentă”.

„Anul 2015 a fost unul complicat din punct de vedere politic și și-a pus amprenta și pe procesul de reformare. Cu toate acestea am remarcat ritmul ascendent al reformelor începând cu sfârșitul anului trecut și primele luni ale anului curent. În această perioadă au fost puse în aplicare reforme importante care vor duce la creșterea prestigiului actului de justiție”, a declarat șeful statului. El s-a referit în mod special la noua lege cu privire la procuratură, despre care s-a vorbit mult timp. Aceasta lege va aduce efecte benefice semnificative. „Prin adoptarea ei se creează condițiile pentru o mai mare independență a procuraturii, respectiv pentru creșterea profesionalismului instituției respective. Prin noua lege se transmite mesajul că există voința necesară pentru a pune în aplicare reformele de care statul și oamenii au nevoie”, a declarat oficialul.

În context, Timofti s-a referit și la pachetului de legi anticorupție, modificarea legea testări integrității profesionale, confiscarea extinsă și îmbogățirea ilicită, avansarea pachetului de legi privind integritatea.

„Prin adoptarea acestui pachet de legi se creează instrumente eficiente de prevenire și combatere a corupției. În acest sens vreau să salut eforturile Ministerului Justiției în calitate de autor și promotor al pachetului dat de legi extrem de importante. Acest pachet de legi va fortifica mecanismul de verificare a declarațiilor cu privire la venituri și proprietate, a declarației cu privire la interese personale”, s-a arătat convins Nicolae Timofti.

La rândul său, ministrul justiției Vladimir Cebotari a subliniat că “strategia de reformă a sectorului justiției adoptată 2011 prevede pentru a fi realizate 487 de acțiuni”.

“La zi sunt realizate 376 de acțiuni, celelalte fiind fie în proces de realizare, iar o mică parte constituie restanțele sectoriale. În ultimul an au fost adoptate 65 de acte legislative dintre care 3 în domeniul reformei procuraturii, 9 drepturile omului, 13 combaterea corupției, etc”, a explicat oficialul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.