Terorismul ameninţă SUA

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Terorismul, a ajuns, să atingă proporţii uimitoare, aceasta, este una dintre problemele globale, cu care se confruntă omenirea.

America, a încercat deja o dată să provoace monstrul cel rău, atacândul în cel mai direct mod. Omorându-l pe Osama bin Laden, considerat, drept cel mai mare terorist.

Al Qaida rămâne cea mai "importantă ameninţare teroristă" la adresa Statelor Unite, potrivit unui raport al Departamentului de Stat.

Reţeaua teroristă, devine în mod deosebit periculoasă, din cauza contactelor directe cu militarii din Afganistan şi Pakistan.

O veste, tot rea, este că, unele din organizaţiile afiliate la al-Qaida, "au devenit mai puternice" – este vorba despre al Qaida din Peninsula Arabă.

"Deşi miezul al Qaida din Pakistan, a devenit mai slab, şi-a păstrat capacitatea de a conduce atacuri regionale si transnaţionale".

Este de menţionat însă că, datele acestui raport, care prevede o ameninţare a Statelor Unite, este din 2010, adică, înainte de moartea lui bin Lade.

Alte ameninţări la adresa SUA, menţionate în raport, sunt Iranul, Siria, Sudanul, şi Cuba, întrucât, reprezintă sursa de "sponsorizare a terorismului".

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.