“Teleradio Moldova” rămâne fără președinte

Președintele companiei publice IPNA “Teleradio Moldova”, Constantin Marin, demisionează. Decizia a fost anunțată de acesta azi, în cadrul unei întâlniri cu angajații companiei. Informația a fost confirmată pentru Moldova.ORG de anticamera acestuia, care însă nu a putut să ne precizeze data când președintele companiei urmează să depună cererea.

Presa relatează că decizia ar fi luată în legătură cu o bursă pe care Constantin Marin ar fi obținut-o peste hotare. Deocamdată, compania nu a emis un comunicat oficial în acest sens.

Constantin Marin a fost ales în funcția de președinte al Companiei „Teleradio Moldova” în februarie 2010. Până atunci el a ocupat funcția de decan al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova. Mandatul de președinte urma să expire în februarie anul viitor.

Conducerea Companiei “Teleradio Moldova” este constituită din Consiliul de Observatori (CO) din 9 membri, Preşedintele Companiei, Directorul Radiodifuziunii și Directorul Televiziunii. Durata mandatului membrului CO este de patru ani, a Preşedintelui Companiei şi directorilor Radiodifuziunii şi Televiziunii este de cinci ani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.