SUA a aprobat suma de $262M pentru asistenta Republicii Moldova

Prim-ministrul Vlad FILAT şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova Asif J. CHAUDHRY au susţinut un briefing privind aprobarea de către Consiliul de Directori al Corporaţiei Provocările Mileniului a Guvernului SUA, la 30 noiembrie curent, a Programului “Compact” pentru Republica Moldova în valoare de 262 milioane dolari SUA.

Asistenţa va fi acordată sub formă de grant în decursul unei perioade de cinci ani în scopul dezvoltării economice şi va contribui la îmbunătăţirea infrastructurii de drumuri şi la sporirea producerii şi comercializării produselor agricole de valoare înaltă.

Programul “Compact” include două domenii importante de asistenţă: agricultură şi transport.

Proiectul “Tranziţia la Agricultura Performantă”, în valoare de 102 mln. USD, prevede renovarea a 11 sisteme centralizate de irigare ce vor acoperi o suprafaţă de peste 15 mii de hectare, iar proiectul “Reabilitarea Drumurilor”, estimat la 133 mln. USD, prevede lucrări de reparaţie a 93 kilometri ai uneia dintre cele mai importante artere din nord-estul Republicii Moldova, Sărăteni – Soroca spre Otaci. Pentru monitorizarea, supravegherea, evaluarea, auditul şi administrarea Programului „Compact” vor fi alocate 27 mln. USD.

Prim-ministrul a mulţumit Guvernului SUA pentru ajutorul constant şi considerabil acordat Republicii Moldova în susţinerea dezvoltării economice şi consolidarea guvernării democratice. „Doresc să Vă asigur că vom continua să depunem eforturi orientate spre afirmarea ţării noastre pe plan internaţional drept stat, care tinde spre o dezvoltare economică durabilă, recunoaşte şi promovează valorile democratice şi libertăţile cetăţenilor”, a declarat Vlad FILAT.

Asif J. CHAUDHRY a menţionat că semnarea Programului “Compact” pentru Republica Moldova va avea loc la Washington, în a doua jumătate a lunii ianuarie 2010. Documentul va fi semnat de către prim-ministrul Vlad FILAT şi Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton. „Sînt mîndru să fiu un partener al Republicii Moldova în atingerea scopurilor propuse”, a precizat Ambasadorul SUA în R. Moldova.

Anterior aprobării de către Consiliul de Directori al Corporaţiei, în perioada 2-6 noiembrie curent, un grup de negociatori al Guvernului Republicii Moldova, condus de ministrul Finanţelor Veaceslav NEGRUŢA, a purtat la Washington, negocieri cu reprezentanţii Corporaţiei pe marginea Acordului „Compact”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.