Stepaşin: “Economia Moldovei depinde în mare parte de banii transferaţi acasă de moldovenii care lucrează în Rusia“

Preşedintele Curţii de Conturi a Federaţiei Ruse, Serghei Stepaşin, aflându-se la Chişinău a declarat că economia Republicii Moldove depinde în mare parte de banii transferaţi acasă de moldovenii aflaţi la muncă în Rusia. Potrivit lui Stepaşin, doar în anul 2011, din Federaţia Rusă în Republica Moldova a fost tranferat peste un miliard şi jumătate de dolari.

În acelaşi context, Stepaşin a menţionat că piaţa rusească este deschisă pentru produsele moldoveneşti, inclusiv cele agricole, dar şi pentru forţa de muncă.

Conform datelor Băncii Centrale din Rusia, moldovenii aflaţi la muncă în Federaţia Rusă au transferat în anul 2011 în Moldova 1,1 miliarde de dolari, în creştere cu 27% faţă de anul 2010.

Un studiu realizat în urmă cu o lună de Expert-Grup relevă că evoluţiile economice din Rusia au un impact tot mai mare asupra situaţiei economice din ţara noastră. “Economia moldovenească este mult mai sensibilă la eventualele şocuri provenite din economia Rusiei, fapt explicat de structura ocupaţională a emigranţilor moldoveni în această ţară, precum şi de nivelul slab diversificat de produse exportate în Rusia", concluzionează experiţii care au realizat studiul.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.